Violeta Alexandru: Cei scutiţi de impozit ajung la o pensie apropiată de cei care au peste 3.000 şi sunt impozitaţi, deci au pensia diminuată

Violeta Alexandru (Epoch Times Romania)
Ana Ion
08.09.2024

Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru a criticat legea promovată de coaliţia PSD-PNL care majorează de la 2.000 la 3.000 lei pragul până la care pensiile nu sunt impozitate.

"La ce preţuri sunt şi la cât de grea e viaţa astăzi, este de înţeles de ce decizia privind scutirea de impozit a pensiilor de 3.000 de ron (în loc de 2.000) este o veste bună. Se impozitează partea ce depăşeşte 3.000 ron. Eu cred că este o greşeală această decizie. Prin aceasta se creează noi NEDREPTĂŢI. Cei scutiţi de impozit ajung la o pensie apropiată de cei care au peste 3.000 şi sunt impozitaţi, deci au pensia diminuată", a afirmat Violeta Alexandru.

În opinia fostei şefe a Muncii, nu există nicio raţiune - alta decât calculul electoral - pentru care s-a sărit acum de la 2000 la 3000.

"De ce nu la 3.500? Dacă te uiţi la coşul zilnic ai zice că ar fi corect pe la 3.500 dar sper că sunteţi de acord cu mine că nu putem plusa când în jos, când în sus. Nu aşa se fac lucrurile corect şi această ţopăială ne arată un mod de a se face politică care nu e deloc serios. Soluţia corectă este să alegem: fie toate impozitate, fie niciuna. Dacă vrem să facem lucrurile corect în România. Ei clar nu vor", a adăugat Violeta Alexandru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor