Videanu: Dacă USL face numărare paralelă o face ilegal. Cerem Parchetului General să se autosesizeze
alte articole
Într-o conferinţă de presă, coordonatorul campaniei electorale ARD Adriean Videanu a declarat că solicită Parchetului General să se autosesizeze dacă USL face numărătoare paralelă în timpul desfăşurării procesului de votare, precizând că acest lucru este ilegal.
ARD face un exit-poll cu instituţii specializate şi, conform datelor pe care le are, prezenţa la vot la ora 10.00 în cadrul alegerilor parlamentare era de 4,5%, "foarte apropiată de 4,52% de cât a dat BEC", a precizat Videanu
"Conform exit-poll-ului şi aş vrea să fac această corecţie a numărării paralele, dacă USL face numărare paralelă o face ilegal, pentru că înseamnă ca ei contactează reprezentanţi în secţiile de vot sau preşedinţii secţiilor de vot, motiv pentru care solicităm Parchetului General să se autosesizeze pentru că, dacă în timpul desfăşurării procesului de votare se face numărare paralelă, ea este ilegală. Ceea ce noi facem este un exit-poll cu instituţiile specializate şi, conform datelor pe care noi le avem, prezenţa este de 4,5% la ora 10.00, foarte apropiat de 4,52% cât a dat BEC ca prezenţă la vot la ora 10.00. Să nu îmi cereţi procentele, că nu vi le dau, doar atât vă pot spune: e de bine!", a declarat Videanu duminică, într-o conferinţă de presă.