Victor Ponta: Traian Băsescu să oprească persecuţia politică şi terorizarea românilor care au votat
alte articole
Victor Ponta a declarat miercuri că anchetarea celor ce au votat la referendum este o "persecuţie politică". Totodată, el i-a îi transmis procurorului general că nu se poate prevala de autoritatea ministrului Justiţiei pentru această acţiune şi i-a cerut lui Traian Băsescu să oprească această acţiune.
Premierul a mai precizat că - în cazul în care, în urma deciziei Curţii Constituţionale, acesta va reveni în funcţia de preşedinte - o coabitare cu Traian Băsescu va putea exista în condiţiile în care preşedintele suspendat ar înţelege că trebuie să respecte Constituţia României şi atribuţiile lui constituţionale.
"Eu am fost dispus şi începând cu 7 mai, atunci când am primit votul Parlamentului, să încerc să găsesc o colaborare instituţională cu Traian Băsescu. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil şi nu din vina mea. Ca o dezvăluire: a doua zi după alegerile locale, pe 11 iunie, am primit un telefon de la preşedintele Băsescu atunci, care mi-a spus pe un ton foarte agresiv că a tăcut destul şi că va ieşi la luptă împotriva mea şi a Guvernului şi a USL-ului. Practic, de atunci, domnul Băsescu mi-a dovedit că nu a acceptat şi nu va accepta probabil niciodată ideea de a avea un guvern care să nu-i fie obedient, aşa cum au fost guvernele Boc şi Ungureanu şi m-am pregătit şi eu şi ne-am pregătit cu toţii de războiul care era inevitabil", a spus Ponta.
"Consider însă că Traian Băsescu, dacă într-adevăr îşi doreşte să se întoarcă la Cotroceni chiar şi în modul acesta strict bazat pe o decizie a Curţii Constituţionale, şi nu pe suportul popular, cu atât mai mult ar trebui în aceste zile să oprească persecuţia şi, practic, această operaţiune de terorizare a celor 8,5 milioane de oameni care au votat", a mai spus premierul.
Premierul a mai spus că el consideră că în spatele acestei acţiuni, pe care o cataloghează drept abuzivă, se află preşedintele suspendat Traian Băsescu.