Presa elveţiană: "România se scufundă tot mai adânc în mocirlă"
alte articole
Presa internaţională publică în continuare articole critice despre situaţia politică din România. Astfel, cotidianul german "Neue Zurcher Zeitung" a publicat miercuri un articol cu titlul "România se scufundă tot mai adânc în mocirlă".
Articolul evidenţiază cu duritate originala „democraţie” instaurată de USL.
Vizita emisarului american, dovada
"Că tot ce se întâmplă pe malul Dîmboviţei nu numai că nu corespunde ci contravine flagrant normelor europene, principiilor statului de drept, rezultă şi din simplul fapt că luni, s-a deplasat la Bucureşti, trimis de Hillary Clinton, tocmai Philip Gordon, expert în problemele Europei, înalt reprezentant al ministerului american de Externe", relevă cotidianul de la Zurich.
"Ceea ce atestă faptul că actuala criză politică din România face valuri tot mai mari în spaţiul internaţional. Prezenţa lui Gordon la Bucureşti poate fi interpretată drept indiciul serioasei îngrijorări resimţite de Washington faţă de isprăvile cuplului Ponta/ Antonescu.
"Nu mai puţin îngrijoraţi sunt europenii. Wilfried Martens, preşedintele grupului parlamentar Partidul Popular European a apelat la guvernul de la Bucureşti, solicitându-i să pună la dispoziţie Curţii Constituţionale listele electorale complete ale referendumului. Cu fiecare nouă amânare, devine tot mai acută următoarea întrebare: care sunt ţelurile reale ale premierului Ponta?", se mai precizează în articol.
Într-un articol din "The Guardian", Victor Ponta bate în retragere
Pe de altă parte, cotidianul britanic "The Guardian", a publicat miercuri un interviu cu Victor Ponta, care spune că este dispus "să coabiteze" cu preşedintele Traian Băsescu, dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituţia. El a mai precizat că, după 20 de ani de "timp pierdut", criza politică din România se apropie de final.
"Când am preluat funcţia, pe 7 mai, am fost absolut convins, cu bună credinţă, că puteam coabita cu preşedintele Băsescu, pentru că urma sa îşi încheie mandatul şi nu mai poate candida pentru altul. Am ajuns la actuala criză pentru că era aproape imposibil să avem o coabitare normală", a mai spus Ponta.
Totodată, el a promis că, în cazul în care Curtea Constituţională va decide în favoarea lui Băsescu, este pregătit încă o dată pentru "coabitare", însă în funcţie de comportamentul preşedintelui.
Traian Băsescu "va reveni la biroul său, iar dacă domnul Băsescu se va limita strict la prerogativele de care dispune prin Constituţie, totul va fi bine şi perfect. Dar domnul Băsescu este o personalitate foarte puternică. A fost căpitan de navă şi în ADN-ul său nu are nicio abilitate de a coopera cu cineva... Trebuie doar să îşi exercite atribuţiile constituţionale, care nu sunt foarte largi", a mai declarat Victor Ponta.