Victor Ponta: Sala Palatului nu se închide, trece la RA-APPS pentru reparaţii
alte articole
Primul ministru Victor Ponta a infirmat joi informaţiile apărute în presă potrivit cărora Guvernul intenţionează să închidă Sala Palatului din Capitală. În cadrul unei intervenţii telefonice la o emisiune difuzată pe postul B1 TV, premierul a precizat că Sala Palatului va trece în subordinea RA-APPS pentru reparaţii.
"Nici vorbă să se închidă Sala Palatului, sunt concerte în fiecare zi. Ieri s-a discutat şi miercuri se va aproba faptul că sala este la Secretariatul General al Guvernului, care nu are banii necesari pentru a face reparaţii, şi miercuri o trece la RA-APPS, care are fonduri ca să o bage în acele reparaţii, care nu presupun închiderea sălii", a afirmat Ponta, care a adăugat că şi el şi-a achiziţionat un bilet la un concert din luna iunie, susţinut de Andrea Bocelli.
Centrul pentru Artele Spectacolului "Sala Palatului" a fost trecut în toamna anului trecut de Executiv - din subordinea Ministerului Culturii în cea a Secretariatului General al Guvernului, pentru promovarea imaginii României şi a "strategiilor guvernamentale" în diverse domenii.
În anul 1960 a fost inaugurată Sala Palatului, fiind în momentul de faţă unul din principalele locuri din Capitală în care au loc manifestări artistice de amploare, printre care se numără Festivalul "George Enescu".