Victor Ponta: Mi-aş dori ca Traian Băsescu să se implice în campanie pentru că mai câştigăm câteva procente
alte articole
Aflat la Târgovişte, preşedintele PSD Victor Ponta a declarat sâmbătă că şi-ar dori ca preşedintele Traian Băsescu să se implice în campania electorală, întrucât astfel Uniunea ar mai câştiga "câteva procente". Premierul a mai precizat că se bucură că deocamdată "lucrurile merg aşa cum ar fi trebuit să fie de fapt şi în alţi ani şi nu a fost".
"Într-un fel mi-aş dori ca domnul preşedinte Băsescu să se comporte instituţional, pentru că e un semn de normalitate şi un semn de revenire la normalitate, o normalitate pe care nu am mai avut-o de foarte mult timp. Strict politic, ca lider al USL, mi-aş dori să se implice în campanie pentru că mai câştigăm câteva procente. Prima mea dorinţă rămâne însă cea instituţională şi decizia îi aparţine domnului preşedinte. Deocamdată văd că lucrurile merg aşa cum ar fi trebuit să fie de fapt şi în alţi ani şi nu a fost", a precizat Victor Ponta într-o conferinţă de presă.
Victor Ponta şi preşedintele PC, Daniel Constantin, a participat, la Târgovişte la lansarea candidaţilor USL Dâmboviţa.