Victor Ponta declara că nu va face remanieri guvernamentale. Ministrul care şi-a îndeplinit cel mai clar criteriile este Fenechiu

Premierul român Victor Ponta. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
14.08.2013

Victor Ponta a declarat, marţi seară, la România TV că nu şi-a propus să recurgă la remanierea niciunuia dintre miniştri, deşi a avut nemulţumiri faţă de activitatea tuturor membrilor guvernului său. Nemulţumirile au fost însă punctuale şi "s-au rezolvat". Ponta a mai menţionat totuşi faptul că la sfârşitul lunii august partidele din coaliţia USL "vor avea mai multe întâlniri" în cadrul cărora se vor lua eventuale decizii în acest sens.

"Nu ştiu să vă spun aşa ceva. Nu am pe nimeni în vizor, vreau să schimb pe X sau pe Y. La sfârşitul lunii avem, în primul rând, că fiecare partid în parte, PSD, PNL, o serie de întâlniri cu toate structurile noastre politice culminând cu întâlnirea cu grupurile parlamentare, după care avem o acţiune comună a USL, cu grupuri, cu toţi parlamentarii, cu conducerile noastre politice şi acolo, dacă va fi cazul, vom lua decizii. Dar, practic, pregătim toată toamna politică",

Cu ocazia interviului la România TV, Ponta a afirmat că, dintre toţi miniştrii săi, cel care şi-a făcut datoria cel mai bine a fost Fenechiu: ''Ridicol sau, mă rog, aşa e soarta, repet, cred că cel care şi-a îndeplinit cel mai clar criteriile pe care le avea era Relu Fenechiu şi a plecat".

Referitor la portofoliul de la Ministerul Transporturilor, Victor Ponta a declarat că a discutat, marţi, cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi au convenit ca, în cazul în care preşedintele Băsescu respinge nominalizarea ca ministru a lui Ovidiu Silaghi - căruia, probabil preşedintele îi va face dosar, a opinat Ponta - coaliţia de la guvernare să facă imediat o altă propunere de nominalizare pentru acest minister care, conform Constituţiei, nu mai poate fi respinsă de preşedinte."

"Facem o nouă propunere dacă Silaghi e respins. Probabil preşedintele Băsescu îi face dosar [lui Silaghi]."

Ponta a mai declarat că liderii USL au luat în calcul o posibilă respingere a lui Ovidiu Silaghi, dar nu s-au gândit încă la o persoană anume pe care să o nominalizeze în locul lui.

Referitor la Ovidiu Silaghi, întrebat dacă este la curent cu faptul că acesta ar fi primit o citaţie la DNA, Ponta a afirmat că nu are cunoştinţă de acest lucru, dar că, dacă acest fapt este real, probabil Silaghi va fi chemat la parchet înainte de 23 august.

Preşedintele Băsescu declara pe data de 23 iulie, că va lua o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor în 23 august. În prezent, funcţia de ministru interimar al transporturilor este deţinută de Victor Ponta iar mandatul acestuia expira, conform preşedintelui, pe 25 august, într-o zi de duminică. În concluzie, Băsescu a declarat că va lua pe 23 august o decizie legată de nominalizarea lui Silaghi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor