Victor Ponta: Când ne-am întâlnit la Cotroceni, Traian Băsescu a zis că ideea lui Van Rompuy e inacceptabilă
alte articole
Victor Ponta a declarat luni că preşedintele Traian Băsescu i-ar fi spus la întâlnirea de la Cotroceni de săptămâna trecută că propunerea lui Herman van Rompuy privind alocările europene bugetare 2014-2020 este "inacceptabilă".
"S-a discutat foarte clar. A spus şi domnia să, sper să-şi amintească sau să scoată stenogramele, că propunerea lui van Rompuy e inacceptabilă", a precizat Ponta.
"Ce altă soluţie inteligentă are domnul Băsescu? Atât timp cât au declarat că propunerea lui van Rompuy este inacceptabilă şi va fi blocată prin veto - atât premierul britanic, cât şi alţi miniştri... Ce idee mai inteligentă decât alţi premieri are domnul Băsescu? Domnul Băsescu are de ales foarte simplu: ori se bate pentru România, ori se bate pentru scaunul lui. Asta trebuie să facă joi. Poziţia guvernului este să se bată pentru România, nu pentru scaunul lui", a mai spus premierul.
Premierul Ponta a mai spus că Traian Băsescu ar trebui să renunţe la campanie electorală din ţară.
"Haideţi să-l lăsăm pe domnul preşedinte Traian Băsescu în pace, să-şi vadă de treaba domniei sale, şi anume reprezentarea României, să meargă la Bruxelles, să sprijine propunerea Comisiei Europene şi cea a Parlamentului European, o propunere care nu înseamnă tot ceea ce îşi dorea România, dar înseamnă o alocare corectă atât pe fondurile de coeziune, cât şi pe politica agricolă comună. Domnul Băsescu să mai lase campania din ţară, că văd că e foarte prins cu campania electorală, ca să-i ajute pe cei de la PDL. Să se ducă să-şi facă datoria faţă de România. Mai ales că vorbim de 2014-2020, când din acei bani şi din munca noastră trebuie să-i plătim pensia şi Mercedesul şi toate celelalte domnului Băsescu", a mai spus Victor Ponta.