Victor Ponta anunţă că în prima şedinţă de guvern se va discuta despre pensii, salarii şi UMF Târgu Mureş
Premierul învestit, Ponta a anunţat luni că în prima şedinţă de guvern pe care o va prezida vor fi luate în discuţie problema majorării salariilor din sistemul bugetar, problema pensiilor şi cea a UMF Târgu Mureş.
"În negocierile purtate de Florin Georgescu cu FMI am primit spaţiul bugetar necesar pentru a face acele corecturi la salarii şi la pensii. Mâine, după discuţia cu guvernatorul BNR, la prima şedinţă de guvern, exact despre asta discutăm. (...) Există, în acest moment, negociată cu FMI anvelopa necesară pentru a ne ţine de cuvânt, altfel nici nu aş fi vrut să venim la guvernare", a spus Ponta.
El a adăugat că în cazul UMF Târgu Mureş trebuie să existe şi un punct de vedere al Ministerului Justiţiei, motiv pentru care i-a solicitat lui Titus Corlăţean să prezinte o informare privind acest subiect.
"Eu mâine voi fi la Senat împreună cu domnul Antonescu pentru a dezbate o lege importantă, legea electorală, Banca Naţională şi şedinţă de guvern pentru a aproba scrisoarea de intenţie cu FMI", a declarat Victor Ponta.
El le-a mulţumit celor care au votat astfel încât guvernul său să treacă de Parlament, afirmând că majoritatea care i-a acordat votul este una "încurajatoare".
"Este o majoritate extrem de încurajatoare şi asta ne dă curajul să începem să punem în practică tot ceea ce am anunţat în programul de guvernare şi în declaraţiile noastre şi practic, de mâine dimineaţă, de la ora 8,30, toţi miniştrii sunt la ministerele respective, fără festivităţi, fără cine ştie ce protocoale, trebuie să ne apucăm de treabă", a conchis Ponta.