Viceprim-ministrul Moldovei a avut o întrevedere cu miniştrii de Externe ai Letoniei şi Lituaniei
Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu miniştrii de Externe ai Letoniei şi Lituaniei, Edgars Rinkēvičs şi Linas Linkevičius, care efectuează o vizită comună în Republica Moldova, informează Moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE. Oficialii au discutat despre priorităţile agendei europene a R. Moldova pentru acest an, care prevede semnarea Acordului de Asociere RM – UE şi liberalizarea regimului de vize.
Ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri omologilor Edgars Rinkēvičs şi Linas Linkevičius pentru sprijinul ferm oferit ţării noastre privind parcursul european. La rândul lor, cei doi miniştri au declarat că Letonia şi Lituania susţin activ, în cadrul UE, acordarea perspectivei europene R. Moldova. În aceeaşi ordine de idei, miniştrii au subliniat multiplele progrese înregistrate în dezvoltarea relaţiilor bilaterale ale R. Moldova cu Letonia şi Lituania, şi au convenit asupra dinamizării cooperării economice.
Totodată, ministrul Natalia Gherman a adus mulţumiri pentru asistenţa financiară oferită de guvernele leton şi lituanian pentru promovarea reformelor de modernizare a ţării, în special, prin proiecte în domeniul administraţiei publice, justiţiei, educaţiei, agriculturii, dezvoltării regionale.
De asemenea, oficialul moldovean a salutat decizia recentă a Ministerului de Externe al Letoniei de a deschide, în timpul apropiat, o ambasadă la Chişinău.
La rândul său, Linas Linkevičius, ministrul de Externe al Lituaniei, a declarat că ţara sa susţine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova. Oficialul a afirmat că Acordul de Asociere la UE va fi semnat până la sfârşitul acestei veri, iar ulterior autorităţile vor trebui să se axeze pe implementarea acestuia.
Edgars Rinkēvičs, ministrul de Externe al Letoniei, a confirmat că nu există nici o îndoială că Acordul de Asociere va fi semnat în acest an. Oficialul şi-a mai exprimat speranţa că în anul 2015, când va avea loc următorul Summit al Parteneriatului Estic la Riga, Letonia, vor fi resimţite deja primele rezultate ale implementării acestui Acord.
Natalia Gherman a spus că prezenţa comună la Chişinău a celor doi oficiali este cea mai elocventă dovadă a faptului că relaţiile între Republica Moldova, Lituania şi Letonia sunt excelente şi se dezvoltă într-un spirit şi context european.
Precizăm că Miniştrii Afacerilor Externe ai Lituaniei şi Letoniei, Linas Linkevičius şi Edgars Rinkēvičs, efectuează în perioada 24-25 februarie 2014 o vizită de lucru la Chişinău, la invitaţia viceprim-ministrului Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.