Vicepremierul Paul Stănescu: Victor Ponta minte cum respiră
alte articole

Întrebat vineri ce părere are de declaraţiile din ultima vreme ale lui Victor Ponta referitoare la Liviu Dragnea, vicepremierul Paul Stănescu (înlocuitorul lui Sevil Shhaideh în Guvern), şi-a exprimat "regretul" faţă de ceea ce face fostul premier şi l-a a acuzat pe acesta că minte cum respiră.
"Chiar regret ce face Victor Ponta astăzi şi ştiţi bine, împreună cu toţi colegii mei, ce efort s-a depus la Olt pentru alegerile prezidenţiale din 2014. Chiar regret din suflet acest lucru, pentru că eu chiar am crezut, poate am fost naiv, că Victor Ponta într-adevăr poate să fie un om care poate să facă politică cu multă maturitate. Din păcate, m-am înşelat. (...) Să citez un clasic în viaţă, îmi pare că-l citez şi sunt de acord cu el şi e pentru prima dată când sunt de acord cu el, că Victor Ponta minte cum respiră. Atât pot să vă spun", a declarat Paul Stănescu, citat de Agerpres.
Reamintim că în ultima vreme Victor Ponta a lansat o serie de atacuri dure împotriva fostului său coleg, Liviu Dragnea, acuzându-l că în timp ce se pretinde a fi un "luptător împotriva sistemului" îi era "cel mai bun prieten" şi că nu o dată s-a întâlnit cu Coldea şi cu Kovesi la cafele, tenis, pescuit şi pârlit porcul. Ponta a mai susţinut că l-a auzit pe actualul preşedinte social-democrat, Liviu Dragnea, pe când îi ruga pe Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea să-l ajute cu dosarul penal pe care îl avea.