Vatican: A fost ales noul Papă

Cei 115 cardinali electori au ales miercuri seară noul Papă, după două zile în care au încercat în repetate rânduri să-l desemneze pe succesorul lui Benedict al XVI-lea, care şi-a dat demisia la sfârşitul lunii februarie.
Piaţa Vaticanului din Roma (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
13.03.2013

UPDATE

Noul Papă este Jorge Bergoglio, un cardinal din Argentina şi primul suveran pontif care nu este din Europa. Arhiepiscop de Buenos Aires, Bergoglio a ales să poarte numele de Papa Francisc I.

"Cardinalii au venit să mă caute la capătul lumii", a declarat noul Papă, în primul său discurs, după care a rostit rugăciunea "Tatăl nostru" şi a binecuvântat mulţimea adunată în Piaţa San Pietro. Francisc I a lansat un apel la "fraternitate" şi "prietenie" în cadrul Bisericii.

Noul suveran pontif are 76 de ani, este argentinian de origine italiană şi a devenit cardinal în februarie 2001, informează Realitatea TV. La începutul carierei a fost inginer chimist, după care a devenit preot. Jurnaliştii străini au scris că nu-i plac mondenităţile, nu are maşină, se deplasează cu mijloacele de transport în comun şi a renunţat la locuinţa din Buenos Aires, destinată arhiepiscopilor.

Numele lui se leagă de un scandal referitor la o carte în care a fost acuzat că a permis arestarea a doi tineri preoţi, în timpul dictaturii militare.

Jorge Bergoglio a fost ales Papă la a cincea rundă de scrutin, în timp ce Benedict al XVI-lea al fost desemnat la al patrulea scrutin în 2005.

După ce fumul alb a ieşit pe hornul Capelei Sixtine, anunţând desemnarea noului Papă, clopotele au bătut la Vatican în uralele mulţumii adunate în piaţă. Suveranul pontif va fi liderul celor 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume.

Conclavul celor 115 cardinali a fost convocat după ce Papa Benedict al XVI-lea a demisionat luna trecută, pe fondul scandalurilor legate de acuzaţii de pedofilie la Vatican.

***

Cei 115 cardinali electori au ales miercuri seară noul Papă, după două zile în care au încercat în repetate rânduri să-l desemneze pe succesorul lui Benedict al XVI-lea, care şi-a dat demisia la sfârşitul lunii februarie. Fumul alb, care anunţa stabilirea noului suveran pontif, a fost văzut la ora 19.06 (ora 20.06 ora României). Numele noului Papă urmează să fie anunţat oficial.

***

Conclavul celor 115 cardinali electori a început marţi, la Vatican, şi a avut ca misiune alegerea noului suveran pontif. După fiecare rundă de alegeri, pe coşul Capelei Sixtine a ieşit un fum care anunţa, în funcţie de culoare, rezultatul votului. Vestea cea bună a fost dată miercuri seară, când fumul alb a anunţat desemnarea noului Papă, cel de al 266-lea Pontif al Bisericii Romano-Catolice.

Presa din întreaga lume a relatat pe larg despre formalităţile de la Vatican. Jurnaliştii au scris despre dezamăgirea resimţită de cei care s-au adunat marţi seară în zona Vaticanului, unde au urmărit cu multă atenţie coşul de fum. La vedera fumului negru, mulţimea a strigat "Nuuuuu....!"

Cardinalii electori au fost închişi "cu cheia" (n.r. cum clave, de la care provine cuvântul conclav) în Capela lui Michelangelo, după ceremonia Extra omnes (Afară toţi), şoptită de maestrul de ceremonii de la Vatican, monseniorul italian Guido Marini. După votul de marţi, în urma căruia niciun candidat nu a întrunit două treimi, cardinalii au purtat tratative în timpul nopţii, la reşedinţa Santa Marta din incinta Vaticanului, unde sunt cazaţi.

După ce au ars primele buletine de vot în soba din Capela Sixtină, cardinalii au mers cu mai multe microbuze în casa Sfânta Marta, au mâncat şi au avut apoi dezbateri intense, a relatat cotidianul La Repubblica.

Cardinalul italian Angelo Scola, în vârstă de 71 de ani, arhiepiscopul de Milano, era creditat cu cele mai mari şanse de a deveni noul Papă, urmat de cardinalul brazilian Odilo Pedro Scherer (63 de ani) şi cardinalul Peter Erdo (60 de ani), arhiepiscop de Budapesta.

Marţi seară a avut loc un incident în piaţa San Pietro de la Vatican, unde gruparea feministă Femen, reprezentată de două tinere femei din Ucraina, a protestat topless împotriva Bisericii şi a Conclavului. Cele două tinere au fost oprite de forţele de ordine şi transportate într-un comisariat de poliţie de la Roma.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor