Valeriu Munteanu: Felicitându-l pe Orban, Dodon îndepărtează RM de UE

Regimul lui Orban prigoneşte societatea civilă şi nesocoteşte valorile europene la fel ca Putin, de aceea Dodon trebuia să-l felicite doar în nume personal şi nu în numele cetăţenilor RM, afirmă liberalul Munteanu.
Valeriu Munteanu, vicepreşedinte PL (facebook.com)
Ştefan Sârbu
10.04.2018

Vicepreşedintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu susţine că Igor Dodon vrea să demonstreze Uniunii Europene că Republica Moldova nu este stat european şi în acest scop este primul care l-a felicitat pe premierul ungar, Viktor Orban pentru câştigarea alegerilor de duminică. În opinia liberalului, şeful statului vrea să îndepărteze RM de UE prin orice gest pe care îl face.

Munteanu aminteşte că Viktor Orban a lansat termenul de „democraţie iliberală”, care de fapt ar fi o acoperire pentru un regim autoritar, ne-european, de tip eurasiatic, orânduire pe care o visează şi binomul Plahotniuc-Dodon.

”Viktor Orban a schimbat legea şi cu 49,5% dintre voturi a obţinut 66% din mandatele de deputat. Tot aşa şi Binomul Plahotniuc – Dodon a modificat legea şi a venit cu votul mixt, pentru a nesocoti voinţa poporului exprimată la alegeri. Plahotniuc a acaparat toată presa aşa cum a făcut şi Viktor Orban în Ungaria”, a adăugat vicepreşedintele PL precizând că regimul lui Viktor Orban prigoneşte societatea civilă şi nesocoteşte valorile europene şi democratice la fel ca Vladimir Putin.

În context, liberalul subliniază că prin intermediul Moscovei, Igor Dodon a organizat pentru candidatul ”binomului” la Primăria Chişinău din partea PSRM Ion Ceban, vizite la Minsk, Baku şi Budapesta, acolo unde se află regimuri autoritare „iliberale”, pentru a învăţa cum să pună pumnul în gura societăţii civile dacă va ajunge primar.

În concluzie, Valeriu Munteanu atenţionează că Dodon trebuia să-l felicite pe Viktor Orban pentru victoria la alegerile de duminică în nume personal, nu în numele cetăţenilor Republicii Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor