USR se luptă cu "efectul Mitralieră". Cere PSD-PNL-UDMR să voteze înăsprirea pedepselor pentru evazionişti

Catalin Radulescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.12.2021

România este campioană în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, înregistrând cel mai mare deficit naţional de conformare la normele TVA, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene. În acest context, USR cere, din nou, parlamentarilor noii coaliţii PSD-PNL-UDMR să adopte de urgenţă proiectul USR prin care sunt înăsprite pedepsele pentru evazionişti.

În 2019, ţara noastră a pierdut 34,9% din veniturile sale din TVA, urmată fiind de Grecia şi Malta, în timp ce state precum Cipru, Suedia şi Croaţia pierd sub 3% din veniturile din TVA.

Potrivit USR, cifrele la zi au toate şansele să arate şi mai dramatic dacă ţinem cont de faptul că, în luna martie a acestui an, preşedintele Iohannis a promulgat legea PSD care încurajează evaziunea fiscală, scăpându-i pe evazionişti de închisoare dacă achită prejudiciul atunci când sunt prinşi.

"Acesta este rezultatul politicii prin care ANAF a fost mână de fier împotriva bătrânicilor care vând pătrunjel fără casă de marcat, dar a ignorat marea evaziune. Multipli şefi ai ANAF s-au dat drept mari luptători împotriva evaziunii, dar acea luptă i-a ţintit exclusiv pe micii antreprenori. Au închis întreprinderi pentru nereguli minore şi au făcut plângeri penale aiurea, procese pierdute de altfel în instanţă, şi, în final, au cauzat pierderi mai mari bugetului de stat. Culmea ironiei, chiar ei sunt acum în diverse stadii ale urmăririi penale tocmai pentru complicitatea lor la fapte de mare evaziune", a declarat Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

România - campioană la evaziunea fiscală

"România este campioană la evaziunea fiscală. Într-o Europa care caută măsuri pentru eradicarea acestui fenomen, România, prin coaliţia PNL-PSD-UDMR, caută soluţii pentru încurajarea acesteia. În discursurile publice, Guvernul luptă cu evaziunea şi se dă peste cap să colecteze cât mai mulţi bani la buget, dar, în realitate, îi mângâie pe creştet pe evazionişti.

În România, potrivit unei legi PSD, promulgată de preşedintele Iohannis, dacă faci evaziune fiscală şi eşti prins, plăteşti prejudiciul şi scapi, pregătindu-te de o nouă rundă de furt.

Proiectul USR, care reincriminează pe bune evaziunea fiscală şi propune pedeapsa cu închisoarea pentru evazionişti, riscă să pice la vot pentru că cei din PNL nu vor să îşi supere partenerii de alianţă. În acest ritm, din păcate, vom menţine poziţia fruntaşă în ceea ce priveşte fenomenul evaziunii fiscale şi vom pierde în fiecare an milioane de euro", a afirmat senatorul USR Cristi Berea, iniţiatorul proiectului de lege.

Parcursul proiectului USR

Proiectul USR pentru înăsprirea pedepselor pentru evazionişti se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor din luna octombrie, după ce a trecut prin adoptare tacită de Senat.

USR a solicitat, încă de la început, dezbaterea lui în procedură de urgenţă, dar cererea nu a fost aprobată de majoritatea PSD, PNL, UDMR, care face totul pentru îngroparea iniţiativei în sertarele Camerei.

Până în prezent, proiectul a primit aviz favorabil de la Comisia pentru buget şi aviz nefavorabil de la Comisia pentru drepturile omului.

Mai este nevoie de raport din partea Comisiei juridice pentru ca propunerea legislativă a USR să poată intra în dezbaterea plenului, "moment în care românii vor putea vedea limpede cine îi apără pe evazionişti şi cine este preocupat, cu adevărat, ca bugetul statului să nu mai fie văduvit de sume uriaşe, în timp ce cetăţenii de rând şi întreprinzătorii de bună credinţă duc povara acoperirii deficitului şi suferă zi de zi consecinţele furtului."

Proiectul iniţiat de senatorul USR Cristi Berea modifică şi completează Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în sensul că această infracţiune să fie pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, nu doar cu amendă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor