USR a depus un proiect de lege pentru revocarea lui Toni Greblă. Acuză că PSD şi PNL refuză să discute propunerea

Toni Grebla (Epoch Times România)
Ana Ion
18.06.2024

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a anunţat marţi că formaţiunea sa a depus în Parlament un proiect de hotărâre pentru revocarea lui Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Proiectul a fost depus în contextul în care în spaţiul public au apărut numeroase acuzaţii de fraudare a voturilor la alegerile locale şi europarlamentare. Potrivit lui Moşteanu, PSD şi PNL au refuzat însă să discute propunerea în şedinţa Birourilor Permanente Reunite.

”USR a propus astăzi revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte a AEP. Şi în acest sens, grupurile USR de la Camera Deputaţilor şi Senat au depus un proiect de hotărâre privind revocarea lui Toni Greblă.

Autoritatea Electorală Permanentă este instituţia statului care trebuie să asigure votul în România, este câinele de pază al democraţiei. Ce s-a întâmplat în aceste zile, ce s-a întâmplat cu aceste alegeri din 10 iunie arată că Toni Greblă, preşedintele Autorităţii, şi-a făcut treaba cu rea-credinţă. Suntem la 9 zile după încheierea alegerilor şi încă nu s-a terminat numărarea voturilor la Sectorul 2, pentru că Toni Greblă şi oamenii lui forţează închiderea acestui scrutin fără a ţine cont de multele nereguli descoperite. Noi am cerut la Sectorul 2 renumărare voturilor la 36 de secţii unde există nepotriviri între cifre. La Sectorul 1 sunt 80 de cereri de renumărare care privesc 110 secţii, la fel nu se închid acele cifre, acele chei, la nivelul Bucureştiului sunt peste 10.000 de buletine dispărute. Şi pentru toate aceste motive, Toni Greblă trebuie demis pentru că e un pericol la adresa democraţiei. (...)

Din păcate, PSD îl ţine în braţe pe Greblă, PNL este complicele PSD la acest abuz şi aceasta siluire a democraţiei. (...) Au refuzat să pună în dezbaterea Parlamentului solicitarea USR. Vom reveni cu ea în fiecare şedinţă”, a declarat Ionuţ Moşteanu în Parlament.

Moşteanu a mai transmis că ”Toni Greblă nu poate rămâne şeful AEP anul acesta, în care mai urmează două tipuri de alegeri, prezidenţiale şi parlamentare, ca să nu planeze niciun fel de dubiu asupra corectitudinii acestor alegeri”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor