USL: Adevărata lovitură de stat în România a început ieri
alte articole
Adevărata lovitură de stat în România a început marţi, odată cu decizia PDL de a boicota referendumul, a declarat secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache.
"USL doreşte să atragă atenţia opiniei publice interne şi internaţionale asupra faptului că adevărata lovitură de stat în România a început ieri, odată cu decizia PDL de a boicota referendumul şi cu anunţul pe care, cu seninătate, domnul Traian Băsescu l-a făcut, că se întoarce la Cotroceni indiferent de rezultat", a spus Mihalache. El a explicat că aşa poate fi definită o situaţie în care o minoritate doreşte să conducă împotriva unei majorităţi.
Mihalache a spus că Băsescu şi PDL au recunoscut astfel că nu mai au nicio şansă de a obţine voturile necesare pentru a nu fi demis preşedintele şi că singurul mod în care îşi pot păstra scaunul e una de ordin procedural.