UPDATE. Marian Vanghelie ridicat de procurorii DNA. Edilul suspectat de abuz în serviciu

Marian Vanghelie, PSD, primar sectorul 5
Marian Vanghelie, PSD, primar sectorul 5 (Epoch Times România)

UDPATE - Într-o intervenţie telefonică la postul B1 TV, Marian Vanghelie a declarat că trăieşte o situaţie neplăcută şi că se aşteaptă la orice.

"Sunt oameni care se ocupă şi verifică tot ce este în casă, mobilier, haine... Lucrurile nu sunt foarte plăcute pentru mine. Aşa e viaţa. Numai nebunii sunt liniştiţi. Bănuiesc că pot fi nişte denunţuri. Nu aţi auzit că am fost prins într-un flagrant, că am conturi. Mergând pe logica simplă, cred că sunt denunţuri. Suntem în ţara denuţurilor, mă aştept la orice. Eu nu am probleme", a precizat Marian Vanghelie.

Primarul Sectorului 5 a mai afiramt că a auzit "de pe postul lui Ghiţă, asociatul lui Ponta" că ar fi furat fabuloasa sumă de 400 de milioane de euro.

"Avem senzaţia, când vorbim de lucruri din astea, că toată lumea trebuie pusă la zid şi împuşcată. Nu ne dăm seama că o să ne vină rândul la toţi. E îngrijorător, nu doar pentru persoana mea, ci şi pentru tot ce se întâmplă în această ţară", a subliniat Marian Vanghelie.

În ceea ce priveşte audierea partenerei sale de viaţă, deputatul Oana Mizil, edilul susţine că aceasta "nu are nicio problemă, ea mergea din când în când la vărul meu, la magazinele lui, şi el îi cerea sfaturi pe anumite probleme".

***

UPDATE - Potrivit avocatului lui Marian Vanghelie, Cezar Bivolaru, edilul este acuzat de abuz în serviciu.

"Este suspect de abuz în serviciu. Nu ştiu nimic de prejudiciu. Sunt sigur că nu a perceput comisioane. Domnul Vanghelie a fost luat de acasă de la doamna Oana Mizil. Domnul Vanghelie are calitatea de suspect, iar Oana Mizil nu poate avea nicio calitate pentru că este deputat în Parlamentul României. Nu cunosc despre acuzaţiile de luare de mită", a declarat avocatul, citat de Adevărul.

La DNA a fost audiată şi partenera lui Marian Vanghelie, deputatul PSD Oana Niculescu Mizil. De altfel, edilul a fost ridicat de procurorii DNA de la locuinţa deputatei.

***

Procurorii DNA au descins în dimineaţa zilei de joi la Primăria Sectorului 5, sediul ADP Sector 5 şi la locuinţa primarului Marian Vanghelie.

Potrivit gândul, DNA a dispus percheziţii într-o cauză vizând contracte acordate pentru reabilitarea de instituţii de învăţământ - grădiniţe şi şcoli.

Procurorii DNA verifică modul în care, începând din 2007 până în prezent, au fost acordate lucrări finanţate din bugetul public al Primăriei Sectorului 5, către o anumită societate comercială de către oficiali din Primărie. Prejudiciul este estimat la 2 miliarde de lei.

Lucrările finanţate din bani publici ar fi fost acordate nelegal, iar, potrivit unor surse judiciare citat de Digi24, Marian Vanghelie ar fi perceput un comision de 20% din suma acordată pentru lucrări, adică aproximativ 90 de milioane de euro.

Marian Vanghelie a fost denunţat la DNA de Agenţia Naţionale de Integritate care susţine că edilul nu poate justifica un milion de dolari din declaraţia sa de avere, informează B1 TV.

Suma respectivă apare în declaraţia de avere a lui Vanghelie sub forma unui împrumut restituit. Edilul susţine că banii sunt obţinuţi din afaceri realizate înainte de a lucra la municipalitate, dar nu are documente justificative în acest sens.

Marian Vanghelie susţine că şi-a recuperat banii după ce a ajuns în fruntea Primăriei Sectorului 5 al Capitalei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne