UPDATE: Elena Udrea adusă la ÎCCJ. Fosta prezidenţiabilă a contestat arestul preventiv
alte articole
UPDATE: Magistraţii ÎCCJ care au analizat contesaţiile în dosarul ”Gala Bute” au rămas în pronunţare, relatează B1 TV.
”Am arătat că activităţile pe care şi le propun procurorii nu reclamă starea de arest. Ele pot fi făcute şi cu doamna Udrea în stare de liberatate. De asemenea, în cazul ei şi nu numai, măsura arestului preventiv se transformă tot mai mult într-o pedeapsă anticipată. Nu putem să pedepsim omul de pe acum pentru că opinia publică aşa vrea. Noi nu putem să substituim opinia publică publică”, a avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, după încheierea şedinţei de judecată.
***
Elena Udrea a fost adusă joi dimineaţă la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), unde se judecă contestaţia sa faţă de prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv în dosarul "Gala Bute", relatează Agerpres.
Fosta candidată la preşedinţie a fost dusă în sala de judecată şi potrivit sursei citate, nu a făcut declaraţii.
Dacă Elena Udrea s-a abţinut de la declaraţii odată coborâtă din dubă, nu acelaşi lucru se poate spune despre echipa sa de comunicare, foarte "vocală" pe Facebook:
"Nu există absolut niciun motiv ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv. De aceea, credem şi sperăm că Înalta Curte va lua o decizie pozitivă. Arestul preventiv trebuie să fie o măsură excepţională şi să îi privească doar pe cei care prezintă un pericol concret pentru societate şi ordinea publică. Elena Udrea nu poate fi privită sub nicio formă ca un pericol social.", scriu comunicatorii Elenei Udrea, acuzând că măsura arestului preventiv "s-a transformat în mâinile unor anchetatori într-o formulă primară de intimidare şi presiune" ba, mai mult, "se aseamănă cu o formă de tortură făcută pentru ca acuzaţii să spună tot ce vor să audă procurorii."
"Privarea de libertate înaintea unei condamnări nu este firească într-o societate democratică şi nu vine nici în spiritul noilor Coduri, care au stabilit că există şi alte măsuri de natură preventivă: controlul judiciar şi arestul la domiciliu.", mai scrie echipa Elenei Udrea.
Revenind la ÎCCJ, amintim că magistraţii Înaltei Curţi vor dezbate în cursul zilei de astăzi şi contestaţiile lui Rudel Obreja şi Tudor Breazu, arestaţi preventiv, precum şi contestaţia lui Gheorghe Nastasia, arestat la domiciliu.
Udrea a fost arestată preventiv în acest dosar pe data de 25 februarie, arestul prevenitv fiind prelungit cu încă 30 de zile în data de 23 martie. Instanţa a prelungit arestul preventiv pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana, deţinută de Elena Udrea.
Elena Udrea a fost acuzată În dosarul "Gala Bute" de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracţiuni de luare de mită.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.