Universitatea Babeş-Bolyai respinge ferm acuzaţiile la adresa judecătorului CCR Dacian Dragoş

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a precizat, într-un comunicat de presă, că acuzaţiile din spaţiul public potrivit cărora prof. univ. dr. Dacian Dragoş nu ar îndeplini condiţia de vechime la numirea sa ca judecător al Curţii Constituţionale (CCR) sunt neîntemeiate, menţionând că acesta are peste 20 de ani de activitate didactică şi de cercetare în domeniul ştiinţelor juridice.
"Având în vedere unele opinii apărute în ultimele zile în spaţiul public, potrivit cărora domnul profesor universitar Dacian Dragoş nu ar fi îndeplinit, la momentul numirii sale în calitate de judecător al Curţii Constituţionale, condiţia privind vechimea de cel puţin 18 ani în specialitate juridică în învăţământul superior, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca face următoarele clarificări pentru informarea corectă a opiniei publice.
Prof. univ. dr. Dacian Dragoş este angajat al Universităţii Babeş-Bolyai din anul 2002, întreaga sa carieră academică fiind legată de predarea şi cercetarea în domeniul ştiinţelor juridice, acesta ocupând succesiv, prin concurs, funcţiile didactice de:
- asistent universitar (25.02.2002 – 24.02.2003), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.
- lector universitar (24.02.2003 – 01.10.2006), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.
- conferenţiar universitar (01.10.2006 – 01.04.2013) având în structura postului ore la disciplina Drept administrativ. Titlul de conferenţiar a fost confirmat prin Ordinul 4869/2006 al Ministrului Educaţiei şi Cercetării, în baza propunerii CNATDCU, dosarul de concurs fiind analizat şi validat de Comisia de Ştiinţe Juridice din cadrul acestuia.
Profesor universitar (01.04.2013 – prezent) având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept administrativ european şi comparat; Uniunea Europeană: mecanisme şi instituţii; Achiziţii publice, şi doctoranzi în domeniul de doctorat Drept.
În plus, prof. univ. dr. Dacian Dragoş deţine calitatea de conducător de doctorat în domeniul Ştiinţe Juridice, fiind membru al Şcolii doctorale de Drept din cadrul Facultăţii de Drept a UBB în urma obţinerii abilitării în anul 2013. Mai mult, a fost membru al comisiei de ştiinţe juridice din cadrul CNATDCU", transmite UBB.
Reprezentanţii Universităţii îşi exprimă ferm dezaprobarea faţă de lansarea în spaţiul public "a unor susţineri vădit neîntemeiate, menite doar să fragilizeze statutul şi autoritatea unei entităţi fundamentale a statului de drept – Curtea Constituţională –, demers care nu serveşte consolidării democraţiei şi care nu trebuie promovat".
Curtea de Apel Bucureşti urmează să judece pe 16 ianuarie cererea depusă de avocata Silvia Uscov (membră AUR) prin care să se suspende actele de numire ale judecătorilor Mihai Busuioc şi Dacian Cosmin Dragoş la CCR, invocând faptul că nu ar îndeplini condiţia constituţională de vechime de cel puţin 18 ani în activitate juridică sau în învăţământ juridic superior, cerută de articolul relevant din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
În urma comunicatului UBB, judecătorul CCR Dacian Dragoş şi-a exprimat încrederea în justiţie considerând că decretul de numire a sa în funcţie este legal.
„În contextul în care CV-ul meu a fost citit incomplet, părtinitor sau interpretat în mod eronat, mulţumesc Universitatea Babeş-Bolyai pentru sprijin si clarificări.
Îmi exprim încrederea în justiţie şi că aspectele reclamate vor fi lămurite.
Consider că decretul de numire este legal deoarece îndeplinesc condiţia de vechime pentru judecător constituţional, am peste 25 de ani în învăţământul juridic superior şi în activitatea juridică”, a scris magistratul pe Facebook.