Ungureanu: România poate fi oricând o posibilă ţintă a unor acţiuni teroriste

Mihai Răzvan Ungureanu, fost director al Serviciul de Informaţii Externe, a declarat că România "poate fi oricând o posibilă ţintă a unor acţiuni teroriste", însă gradul de alertă este moderat.
Mihai Răzvan Ungureanu (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
06.10.2012

Mihai Răzvan Ungureanu, fost director al Serviciul de Informaţii Externe, a declarat că România "poate fi oricând o posibilă ţintă a unor acţiuni teroriste", însă gradul de alertă este moderat.

"Confirm că ţara noastră poate fi oricând o posibilă ţintă a unor acţiuni teroriste. Nimeni nu este astăzi ferit în lume de acest pericol. Ceea ce spun este că trebuie să fim pregătiţi pentru a contracara eventualele atentate teroriste. Gradul de pericol scade sau creşte în funcţie de contextul internaţional, iar asta poate fi văzut pe site-urile serviciilor de informaţii", a declarat Ungureanu.

Actualul director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a declarat, la rândul lui, că este îngrijorat de declaraţiile şeicului Omar Bakri.

"Bakri este mai degrabă un ideolog decât un om de acţiune, dar, evident, asemenea lucruri ne îngrijorează pe bună dreptate şi constituie şi un semnal că nici România nu este la adăpost de posibilitatea unor atentate. Suntem o ţară membră NATO, a UE, participăm la operaţiuni în Afganistan, avem nişte facilităţi pe teritoriul nostru pe care le foloseşte armata SUA, la Deveselu, suntem o ţară cu un număr important de turişti, inclusiv din Israel. Preocuparea prioritară pentru noi, a celor două servicii, este prevenirea unor asemenea acte în România, şi toată lumea trebuie să înţeleagă că nu putem să considerăm că România este o ţară unde nu s-ar putea întâmpla niciodată aşa ceva. Din păcate, realitatea ne arată că s-ar putea întâmpla şi la noi, trebuie să fim pregătiţi să le prevenim şi mai ales să acţionăm pentru eradicarea cauzelor acestui fenomen al terorismului", a afirmat Meleşcanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor