Una dintre soţiile lui ben Laden, geloasă, ar fi ajutat CIA să îl ucidă pe liderul Al-Qaeda
alte articole
Osama bin Laden ar fi fost trădat către CIA de una dintre soţiile sale, care era geloasă pentru că liderul Al-Qaeda prefera o alta.
O anchetă desfăşurată pe parcursul a opt luni de un înalt ofiţer din armata pakistaneză, a conchis că cea mai în vârstă dintre soţiile lui ben Laden, Khairiah Saber, era atât de supărată încât, după ce s-a mutat în baza de la Abbottabad (Pakistan), a colaborat cu echipele CIA care îl căutau pe soţul său. "Absolut, sunt convins în legătură cu asta", a spus Qadir joi. "Nu este nimic mai periculos decât o femeie furioasă", a adăugat el, citat de The Independent.
Ofiţerul în rezervă a discutat în timpul investigaţiei cu oficiali din serviciile pakistaneze de informaţii şi a avut acces la transcriptul interogatoriilor celor trei soţii ale lui ben Laden care locuiau cu el la Abbottabad, unde a fost ucis.
Văduvele se află în custodie pakistaneză şi au fost inculpate săptămâna aceasta pentru intrare ilegală în ţară.
Qadir a avut acces şi în baza unde se ascundea liderul terorist şi unde i s-au arătat pete de sânge, aparent aparţinând lui ben Laden.
Potrivit militarului, ben Laden locuia la etajul al treilea al vilei împreună cu soţia sa cea mai tânără, Amal Ahmed Abdel-Fatah al-Sada, o yemenită care avea 19 ani în 1999, la nuntă. O altă soţie, Siham Saber, locuia într-o altă cameră la acelaşi etaj.
Aranjamentul părea să funcţioneze până la sosirea celei mai bătrâne soţii a liderului Al-Qaeda, Khairiah Saber, la începutul anului 2011. Ea era geloasă pe soţia cea mai tânără, potrivit lui Qadir.
Bin Laden, în vârstă de 54 de ani, mai fusese căsătorit de două ori înainte de a se însura cu Saber. Ambele căsnicii anterioare au sfârşit prin divorţ.
În mai 2011, el a fost ucis de echipe de comando americane.