Un oficial de la Chişinău a provocat un precedent la alegerile din Rusia (presa)

Preşedintele Curţii Constituţionale de la Chişinău, Alexandru Tănase, a provocat un precedent în alegerile din Rusia, titrează 'Timpul' în ediţia sa de vineri.
Oraşul Chişinău. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Epoch Times România
09.08.2013

Preşedintele Curţii Constituţionale de la Chişinău, Alexandru Tănase, a provocat un precedent în alegerile din Rusia, titrează 'Timpul' în ediţia sa de vineri.

O decizie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, anunţată după sesizarea din 2009 a lui Alexandru Tănase, i-a permis lui Vladimir Kara-Mazur, membru al biroului politic al Partidului Republican din Rusia, să fie înregistrat la alegerile parlamentare locale din regiunea rusă Iaroslav, chiar dacă deţine două cetăţenii - a Rusiei şi a Marii Britanii. Avocatul partidului, Vadim Prohorov, consideră că în acest caz comisia electorală regională a luat în considerare o decizie a CEDO care stipulează că dubla cetăţenie nu este un impediment. Decizia respectivă a fost luată în urma sesizării lui Alexandru Tănase.

'Jurnal de Chişinău' scrie că 60 din cele 124 de milioane de euro necesari pentru reformarea sectorului justiţiei vor fi donaţi de UE. 'Costurile pentru strategie sunt 124 de milioane de euro, aşa cum am evaluat în 2011. Avem acoperite 60 de milioane din partea UE plus sume din partea altor parteneri, care nu vin în buget, dar care pot acoperi acţiuni din strategie. Ceea nu ajunge va fi acoperit din bugetul R. Moldova', a declarat ministrul justiţiei, Oleg Efrim.

'Postul de televiziune TVR caută frecvenţă liberă în Republica Moldova', titrează 'Adevărul'. Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Marian Pocaznoi, a declarat pentru 'Adevărul' că acum Societatea Română de Televiziune (SRTv) negociază cu mai mulţi parteneri reluarea transmisiunii în Republica Moldova. 'Nu putem spune acum pe ce frecvenţă va fi transmis TVR în Moldova, fiindcă negocierile sunt în desfăşurare. CCA trebuie să ofere o licenţă. Postul de televiziune transmis şi grila de programe vor fi decise de SRTv. E posibil să difuzeze programele TVR Internaţional', spune Pocaznoi. Surse din cadrul autorităţilor au dezvăluit pentru 'Adevărul' că în prezent se lucrează la nivel guvernamental pentru adoptarea unei soluţii amiabile pentru revenirea TVR pe frecvenţa a doua naţională, pe care emitea până în 2007, când a pierdut licenţa.

Anul acesta, toţi studenţii au şanse să acceadă la studii superioare. Asta pentru că universităţile oferă mai multe locuri la studii decât numărul celor care au susţinut bacalaureatul în sesiunea de bază, menţionează Ziarul Naţional. Ministerul Educaţiei a anunţat 20.000 de locuri la studii universitare, dintre care aproape 7.000 cu burse. În acelaşi timp, universităţile de peste hotare au oferit în acest an circa 6.000 de burse pentru absolvenţii basarabeni. Universităţile moldoveneşti, aflate în autogestiune, ar putea rămâne fără studenţi, în condiţiile în care în acest an doar 17.000 de studenţi au susţinut bacalaureatul.

'Evenimentul Zilei Chişinău' abordează problema lipsei de locuri de parcări în centrul Chişinăului. În total, în Chişinău există circa 10.000 de locuri de parcare autorizate şi peste 400.000 de maşini. Pentru a debloca situaţia, mai ales în centrul Chişinăului, unde este cea mai mare aglomeraţie, municipalitatea caută parteneri privaţi pentru a construi în Piaţa Marii Adunări Naţionale o parcare subterană. Lucrările vor fi efectuate din creditul de peste 22 de milioane de euro de la BERD. Primăria nu a stabilit, însă, deocamdată, cum va fi percepută plata pentru parcare, nici mărimea acesteia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor