Un nou studiu sugerează că oamenii ar putea avea puteri regenerative nebănuite

Cercetătorii au reuşit să regenereze ţesut scheletic şi conjunctiv, deşi noul ţesut nu a fost format perfect. Rezultatul reprezintă un pas important înainte în regenerarea membrelor.

De secole, oamenii de ştiinţă au considerat incapacitatea de a regenera părţile corpului pierdute drept o limită biologică majoră pentru oameni şi alte mamifere. Salamandrele şi alte câteva animale pot regenera membre întregi, dar oamenii vindecă de obicei leziunile grave prin formarea de ţesut cicatricial.

O nouă cercetare realizată de Facultatea de Medicină Veterinară şi Ştiinţe Biomedicale (VMBS) din cadrul Universităţii Texas A&M sugerează că această limitare ar putea să nu fie absolută. Capacitatea de a regenera ţesutul ar putea exista în continuare la mamifere, dar ar putea fi ascunsă în cadrul răspunsului obişnuit de vindecare al organismului.

„De ce unele animale se pot regenera, iar altele, în special oamenii, nu, este o întrebare importantă care se pune încă de pe vremea lui Aristotel”, a spus dr. Ken Muneoka, profesor la Departamentul de Fiziologie şi Farmacologie Veterinară (VTPP) al VMBS. „Mi-am dedicat cariera încercând să înţeleg acest lucru.”

Într-un studiu publicat în Nature Communications, Muneoka şi colegii săi descriu un nou tratament în două etape care a declanşat regenerarea oaselor, a structurilor articulare şi a ligamentelor. Ţesuturile regenerate nu erau perfect formate, dar cercetătorii spun că metoda ar putea avea o valoare pe termen scurt pentru reducerea formării cicatricilor şi îmbunătăţirea reparării ţesuturilor după amputaţii, scrie Science Alert.

Redirecţionarea răspunsului natural al organismului

Când mamiferele sunt rănite, organismul răspunde de obicei prin fibroză. În acest proces, celulele fibroblastice sigilează rapid rana şi creează ţesut cicatricial. Această închidere rapidă ajută la protejarea organismului, dar împiedică şi reconstrucţia structurilor lipsă.

La animalele care se pot regenera, cum ar fi salamandrele, celule similare se adună într-un blastem. Această structură temporară acţionează ca o fundaţie pentru creşterea de ţesut nou.

„Este ca şi cum aceste celule s-ar putea mişca în două direcţii diferite”, a spus Muneoka. „Ele ar putea fie să formeze o cicatrice, fie să formeze un blastem. Cercetarea noastră s-a concentrat pe redirecţionarea comportamentului fibroblastelor deja prezente la locul leziunii.”

Pentru a afla dacă vindecarea la mamifere ar putea fi orientată spre regenerare, cercetătorii au creat un tratament secvenţial folosind doi factori de creştere care sunt deja bine studiaţi.

Primul pas a fost aplicarea factorului de creştere a fibroblastelor 2 (FGF2) după ce rana s-a închis. Acest lucru a permis organismului să-şi finalizeze procesul obişnuit de vindecare înainte ca cercetătorii să „modifice ceea ce urmează”, a spus Muneoka.

FGF2 a favorizat formarea unei structuri de tip blastemă, care în mod normal nu apare la mamifere după acest tip de leziune. Câteva zile mai târziu, cercetătorii au aplicat un al doilea tratament, proteina morfogenetică osoasă 2 (BMP2), care a determinat acele celule să înceapă construirea de noi structuri tisulare.

„Este de fapt un proces în două etape”, a spus Muneoka. „Mai întâi îndepărtezi celulele de cicatrice, apoi le transmiţi semnalele care le indică ce să construiască.”

Punerea la încercare a ipotezelor privind regenerarea

O concluzie majoră a studiului este că regenerarea s-ar putea să nu necesite adăugarea de celule stem din exterior, un obiectiv comun în multe strategii de medicină regenerativă.

„Nu trebuie să obţii efectiv celule stem şi să le introduci înapoi”, a spus Muneoka. „Ele sunt deja acolo — trebuie doar să înveţi cum să le faci să se comporte aşa cum vrei.”

Dr. Larry Suva, un profesor al VTPP care a contribuit la studiu, a spus că această cercetare schimbă modul în care oamenii de ştiinţă privesc limitele vindecării la mamifere.

„Celulele pe care le credeam imposibil de programat sunt, de fapt, programabile”, a spus Suva. „Capacitatea nu lipseşte — este doar ascunsă.”

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că celulele pot fi redirecţionate pentru a forma structuri în afara poziţiei lor iniţiale. Acest proces, cunoscut sub numele de re-specificare poziţională, este important în timpul dezvoltării.

În termeni practici, asta înseamnă că celulele care ar ajuta în mod normal la formarea unei regiuni a corpului pot fi ghidate să reconstruiască o structură diferită după o leziune.

Regenerare imperfectă, dar completă

Structurile regenerate nu s-au potrivit perfect cu anatomia iniţială. Chiar şi aşa, cercetătorii au reuşit să refacă toate componentele principale îndepărtate în timpul amputării, inclusiv osul, tendonul, ligamentul şi ţesutul articular.

Regenerarea a inclus atât ţesuturi scheletice, cât şi ţesuturi conjunctive, dispuse într-un mod care reflecta structura naturală.

„Am regenerat ceea ce te-ai aştepta să vezi la acel nivel de leziune”, a spus Muneoka. „Structurile sunt acolo — doar că nu într-o formă perfectă.”

Studiul a arătat, de asemenea, că regenerarea depinde de mai multe căi biologice, mai degrabă decât de un singur mecanism simplu, sugerând că reconstrucţia ţesutului este un proces mai complex decât activarea unui singur comutator.

Aplicaţii potenţiale în vindecarea umană

Lucrarea se află încă într-un stadiu incipient, dar ar putea avea o relevanţă mai imediată pentru îmbunătăţirea reparării rănilor.

În loc să vizeze mai întâi regenerarea unor părţi întregi ale corpului, cercetătorii consideră că abordarea ar putea ajuta iniţial la reducerea cicatricilor şi la promovarea unei mai bune vindecări a ţesuturilor.

„Oamenii ar trebui să înceapă să se gândească la utilizarea acestor semnale în timpul procesului de vindecare”, a spus Muneoka. „Chiar şi o uşoară deviere a răspunsului de la formarea cicatricilor ar putea avea beneficii reale.”

Deoarece BMP2 este deja aprobat de FDA pentru unele utilizări medicale, iar FGF2 este testat în mai multe studii clinice, calea către investigaţia clinică ar putea fi mai accesibilă decât ar fi pentru tratamente complet noi.

O nouă direcţie pentru medicina regenerativă

Studiul indică o modalitate diferită de a privi regenerarea la mamifere. În loc să fie complet pierdută, această capacitate ar putea fi încă prezentă, dar inactivă.

„Acest lucru schimbă modul în care ne gândim la ceea ce este posibil”, a spus Suva. „Odată ce demonstrezi că regenerarea poate fi activată, se deschide uşa către întrebări complet noi.”

Pentru Muneoka, aceste întrebări au modelat zeci de ani de cercetare şi au acum o bază experimentală mai solidă.

„Eşecul regenerativ la mamifere poate fi remediat”, a spus el. „Acum avem un model pentru a începe să ne dăm seama cum.”

Referinţă: „Regenerarea degetelor la şoareci este stimulată de tratamentul secvenţial cu FGF2 şi BMP2” de Ling Yu, Mingquan Yan, Katherine Zimmel Scaturro, Osama Qureshi, Yu-Lieh Lin, Benjamin B. Bartelle, C. Addison Smith, Daniel Osorio Hurtado, James J. Cai, Lindsay A. Dawson, Regina Brunauer, Larry J. Suva, Manjong Han, Connor P. Dolan şi Ken Muneoka, 17 aprilie 2026, Nature Communications.

DOI: 10.1038/s41467-026-72066-8

Cercetarea este finanţată prin W911NF-06-1-0161 de la DARPA către KM, W911NF-09-1-0305 de la Centrul de Cercetare al Armatei SUA către KM, R01HD116825 către CPD, R01AG081812 către LAD, Fondul de dotare John L. şi Mary Wright Ebaugh de la Universitatea Tulane către KM şi Universitatea Texas A&M către KM.