Un gigant al industriei chimice româneşti îşi opreşte parţial activitatea. Vor fi concediaţi peste 1.200 de angajaţi

Chimcomplex Borzeşti (Foto: Facebook Chimcomplex)
Liliana Alexe
04.03.2026
Chimcomplex Borzeşti (Foto: Facebook Chimcomplex)
Liliana Alexe
04.03.2026

Cel mai mare producător din industria chimică românească, Chimcomplex Borzeşti, va aplica din aprilie 2026 un „scenariu de supravieţuire” care presupune oprirea unor secţii energo-intensive, disponibilizarea a cel puţin 1.200 de angajaţi şi sistarea a două proiecte de investiţii, cu pierderi de 150 de milioane de euro din fonduri nerambursabile, potrivit Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor (ANEIR) din România, relatează Agerpres.

„Printr-un comunicat al Chimcomplex (membru ANEIR) am fost anunţaţi că, începând cu luna aprilie 2026, compania va aplica un scenariu de supravieţuire/conservare, care prevede oprirea secţiilor energo-intensive şi disponibilizarea în Chimcomplex şi la parteneri a cel puţin 1.200 salariaţi pe verticală şi 5.500 pe orizontală. La Combinatul de la Borzeşti se va opri o fabricaţie din totalul de 7, iar la Râmnicu Vâlcea - 2 fabrici din totalul de 11”, se menţionează într-un comunicat semnat de preşedintele executiv al ANEIR, Mihai Ionescu.

Totodată, Chimcomplex a anunţat sistarea a două din cele cinci proiecte de investiţii în producţie, care vor genera pierderi de finanţări nerambursabile pentru România de 150 de milioane de euro.

Pe de altă parte, compania intenţionează să dezvolte Divizia de trade, care va importa produse chimice suplimentare de 1,2 miliarde de euro anual din ţări cu politici energetice corecte, crescând astfel deficitul contului curent al României cu încă 15% pe segmentul produselor chimice.

Conform sursei citate, setul de măsuri vine ca urmare a lipsei de reacţie a statului român la repetatele semnale ale Chimcomplex adresate tuturor factorilor decidenţi „la vârf”.

„Reamintim că, în noiembrie 2025, FMI, în Raportul privind România menţiona că principala concluzie necesitatea unor reforme care să sprijine industria, reforme structurale pentru îmbunătăţirea eficienţei industriale, precum şi politici care să atragă investiţiile necesare dezvoltării.

Grav este că toate aceste atenţionări au rămas fără ecou. Recenta Ordonanţă de urgenţă privind relansarea economică a României este departe de a asigura revenirea industriei chimice, întrucât nu atacă problemele esenţiale: reducerea preţului energiei (în România costul energiei este cu până la 300% mai mare decât în alte ţări) şi ajutoare de stat substanţiale pentru producerea mărfurilor cu deficit comercial”, se mai precizează în document.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos