Un consilier al preşedintelui Obama părăseşte Casa Albă pentru Hillary Clinton (WSJ)

Un consilier apropiat al preşedintelui american, John Podesta, va părăsi Casa Albă în februarie pentru a se alătura echipei lui Hillay Clinton, posibilă candidată la prezidenţialele din 2016, a informat marţi cotidianul Wall Street Journal, citând trei surse, potrivit AFP.
Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton. (Sean Gardner / Getty Images)
Epoch Times România
14.01.2015

Un consilier apropiat al preşedintelui american, John Podesta, va părăsi Casa Albă în februarie pentru a se alătura echipei lui Hillay Clinton, posibilă candidată la prezidenţialele din 2016, a informat marţi cotidianul Wall Street Journal, citând trei surse, potrivit AFP.

Plecarea acestui democrat influent de la Casa Albă, confirmată de administraţia americană, este interpretată ca semnalul că Hillary Clinton se va lansa cu siguranţă în cursa pentru Casa Albă, chiar dacă anunţul legat de candidatură va interveni numai în primăvară, conform publicaţiei amintite.

John Podesta a fost secretar general al Casei Albe între 1998 şi 2001, în perioada celui de-al doilea mandat al lui Bill Clinton, şi se numără printre apropiaţii fostului secretar de stat. El s-a alăturat echipei conduse de Barack Obama în decembrie 2013, în special pentru a se ocupa de dosarul schimbărilor climatice.

De asemenea, el a prezidat Center for American Progress, un think tank progresist de la Washington pe care l-a înfiinţat în 2003.

Un ecosistem de consilieri, comitete şi donatori funcţionează deja în jurul lui Hillary Clinton, pregătit să se transforme în campanie prezidenţială, dacă fosta Primă Doamnă, învinsă în 2008 în primarele democrate pentru învestitura partidului, decide să se lanseze.

De această dată, niciun democrat nu este în măsură să îi facă umbră, iar sondajele o indică învingătoare în confruntarea cu oricare adversar republican.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor