Un câine îşi salvează stăpânul. Aleargă şase kilometri de la locul unde se răsturnase maşina pentru a cere ajutor
Un câine a călătorit şase km pentru a cere ajutor pentru stăpânul său, care se prăbuşise cu maşina într-o râpă cu tufişuri şi rămăsese blocat peste noapte.
Pe 2 iunie, Brandon Garrett conducea către o tabără din zona rurală a comitatului Baker, Oregon, însoţit de patru câini, când maşina lui s-a prăbuşit peste un terasament.
Potrivit unei declaraţii a biroului şerifului din comitatul Baker, Brandon a supravieţuit şi a reuşit să se târască aproximativ 100 de metri de la locul accidentului, unde şi-a petrecut noaptea.
Unul dintre câinii săi, Blue - considerat a fi un metis whippet sau greyhound - s-a întors rapid în tabăra lui Brandon, alertându-i pe ceilalţi membri ai grupului care au înţeles că ceva nu a mers bine.
Dându-şi seama că partenerul lor era în pericol, o echipă a pornit în căutarea lui.
În dimineaţa următoare, membrii grupului au văzut vehiculul lui Brandon în râpa abruptă şi plină de tufişuri. Aceştia au chemat imediat serviciile de urgenţă deoarece nu au putut ajunge la el din cauza terenului accidentat.
Biroul şerifului din comitatul Baker, echipa de căutare şi o ambulanţă au ajuns la faţa locului. Când şeriful Ash din comitatul Baker a început să caute un punct de acces la pârâu, a auzit un strigăt de ajutor.
În timp ce voluntarii de la Pine Valley Rural Fire District şi angajaţii U.S. Forest Service s-au apucat de treabă deschizând cu drujbele o cale de salvare, şeriful Ash i-a acordat primul ajutor lui Brandon Garrett.
În scurt timp, membrii echipei de căutare şi salvare cu frânghii au putut să îşi instaleze echipamentul şi să îl urce pe Brandon într-un coş de tip sarcofag, înainte de a-l conecta la un sistem de frânghii de mare înălţime şi de a-l trage peste râpă. Odată ieşit în siguranţă din pârâu, acesta a fost transportat cu ambulanţa la un elicopter, apoi la un spital regional.
Cei trei câini rămaşi au fost duşi imediat la veterinar pentru îngrijiri medicale. După ce biroul şerifului din comitatul Baker a postat pe Facebook detalii despre incident, comunitatea locală şi internauţii din alte zone s-au grăbit să îl felicite pe câinele Blue pentru efortul său eroic.
"Cineva să-i dea câinelui un os", a comentat un utilizator al reţelelor sociale. O altă persoană a scris: "Blue şi-a dovedit loialitatea; ce câine uimitor".
Mulţi internauţi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la starea celorlalţi câini, iar un utilizator a scris: "Doi dintre câini au oasele rupte şi se vor vindeca. Sunt la un veterinar din Los Angeles".
Între timp, fratele lui Brandon, Tyree, a informat The Epoch Times prin telefon cu privire la starea lui, spunând "Se simte destul de bine. Adică, doar un pic lovit, nu? Îi va lua ceva timp să se vindece complet, dar va fi bine".
Biroul şerifului din comitatul Baker a mulţumit echipei de căutare şi salvare din comitatul Baker, districtului rural de pompieri Pine Valley, Ambulanţei Halfway, Life Flight şi Serviciului Forestier al SUA pentru ajutorul acordat în timpul acestei salvări dificile.