Un ambuteiaj de 190 km afectează şoferii ruşi
Mii de camioane şi autoturisme au fost blocate timp de trei zile într-un ambuteiaj gigant de 190 km, în Rusia, cauzat de zăpada din apropierea Moscovei.
Ambuteiajul se întinde pe autostrada Rossiya din Moscova până în Tver, un oraş situat la nord de capitală, a raportat agenţia de stat RT. Această autostradă este traseul principal care leagă Moscova de Sankt Petersburg.
Rusia a desfăşurat circa 175 de agenţi de salvare şi 100 de vehicule de curăţare a ninsorii pentru a înlătura zăpada grea.
Unii dintre conducătorii auto au petrecut trei zile pe autostradă. Unii sunt fără hrană, apă şi în criză de combustibil, potrivit mass media. Multe dintre camioane nici măcar nu au anvelope de iarnă.
Duminică seara, agenţia de stat RIA Novosti a raportat că traficul a început din nou să se mişte, dar încet.
"O bandă în fiecare direcţie este curăţată de ninsoare. Camioanele se deplasează cu aproximativ 5-10 km pe oră," a declarat un purtător de cuvânt al Inspectoratului Auto de Stat pentru agenţia de ştiri.
Unii camionagii şi şoferi s-au plâns că magazinele de pe şosea şi cafenelele au crescut preţurile şi au afirmat că sunt pe punctul de a rămâne fără benzină şi alţi consumabili, potrivit RIA. Dar voluntarii din Tver au adunat alimente şi materiale pentru automobiliştii, a raportat RT.