Ultimul petrolier care se îndrepta spre SUA cu motorină rusească şi-a schimbat direcţia şi a deviat de la cursul iniţial

Singurul petrolier care transporta motorină şi care, după plecarea din Rusia, a indicat pentru o perioadă un port american drept destinaţie şi-a schimbat direcţia la aproximativ 645 km de coasta de est a Statelor Unite.
Alte trei nave, trimise de Vladimir Putin către Donald Trump în cadrul acordului dintre cei doi privind livrările de motorină, îşi schimbaseră anterior ruta. Una dintre ele a acostat în Egipt pentru descărcarea mărfii, iar celelalte două se îndreaptă spre Brazilia, potrivit The Moscow Times.
După ce şi-a schimbat cursul, petrolierul Agioi Fanendes, care transportă 40.000 de tone de motorină, a început să se îndepărteze de coasta de est a SUA şi, începând de luni, se deplasează încet urmând o traiectorie în zigzag, potrivit datelor privind mişcarea sa, obţinute de Bloomberg.
Agioi Fanendes a fost primul petrolier care a părăsit portul baltic Primorsk cu scopul de a livra motorină în SUA. Iniţial, a indicat New Yorkul ca port de destinaţie, apoi şi-a schimbat semnalul de navigaţie în “în aşteptarea instrucţiunilor”.
Conform datelor LSEG, sosirea încărcăturii era preconizată pentru 7 noiembrie, la câteva zile după alegerile intermediare pentru Congres, în cadrul cărora problema preţurilor ridicate la combustibil a fost una dintre cele mai importante. Pentru a reduce preţurile la motorină, Trump a negociat livrări din Rusia, suspendând temporar embargoul asupra achiziţiilor de resurse energetice de la această ţară.
Cu toate acestea, membrii Congresului au promis să efectueze o anchetă privind tranzacţia scandaloasă şi au cerut băncilor şi porturilor să păstreze toate documentele legate de aceasta. Guvernatoarea statului New Jersey, Miki Sherrill, a avertizat Administraţia Portuară din New York şi New Jersey, precum şi operatorii terminalelor petroliere, că este inadmisibilă primirea combustibilului rusesc, calificând tranzacţia cu motorină drept ilegală.
Vicepremierul rus Alexander Novak a promis că, în noiembrie, Rusia va livra pe pieţele mondiale peste 2 milioane de tone.
“Nava aşteaptă în continuare instrucţiuni, deoarece portul de descărcare nu a fost încă confirmat”, a declarat pentru Bloomberg compania Eastern Mediterranean Maritime, care administrează petrolierul Agioi Fanendes. Alte două nave cu motorină destinată Statelor Unite, aflate sub sancţiuni occidentale, şi-au schimbat rutele săptămâna trecută, a relatat Financial Times.
Petrolierul Leruo, care navighează sub pavilionul Sierra Leone, a luat atunci cursul spre Brazilia. Conform datelor MarineTraffic, nava continuă să se îndrepte în această direcţie. Iar petrolierul rus Talisman a părăsit Oceanul Atlantic pentru a intra în Marea Mediterană şi s-a apropiat de coastele Algeriei, transmiţând semnalul “în aşteptarea instrucţiunilor”, ceea ce înseamnă că încărcătura nu are un cumpărător confirmat sau un port de destinaţie. Ulterior, petrolierul a indicat ca port de destinaţie portul egiptean El Deheila din Alexandria şi, pe 9 noiembrie, a intrat în acesta, incheindu-şi călătoria.
Al patrulea dintre petrolierele trimise în SUA, potrivit datelor MarineTraffic, se află în largul coastei de est a Insulelor Britanice şi transmite semnalul “Brazilia, în aşteptarea instrucţiunilor”.