UE salută sporirea contactelor între Chişinău şi Tiraspol şi promite asistenţă financiară

(FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
30.03.2012

Uniunea Europeană salută intensificarea contactelor între Chişinău şi Tiraspol şi promite o contribuţie financiară pentru a încuraja măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

În acest an, pentru proiecte comune, vor fi alocate 12 milioane de euro, a precizat şeful delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, citat de Publika TV.

"În ultima perioadă au avut loc mai multe contacte între Transnistria şi R.Moldova. Am reuşit să avem o rundă de negocieri în format '5+2' la Dublin şi vom avea o altă rundă în aprilie, la Viena. Suntem convinşi că un progres poate fi înregistrat. Desigur, vom evalua noua conducere din Transnitria în baza progreselor pe care le-a făcut", a declarat el.

Şeful delegaţiei Uniunii Europene le-a sugerat autorităţilor de la Chişinău câteva idei pentru apropierea cetăţenilor de pe cele două maluri ale Nistrului.

"Creşterea încrederii este cuvântul de ordine. În acest an vom avea 12 milioane de euro în acest scop. Banii vor fi implementaţi pe ambele maluri ale Nistrului, nu doar pe cel stâng. Voi veţi avea 28 de milioane de euro, disponibili din anul viitor pentru a continua acest proiect în diferite domenii", a menţionat Dirk Schuebel.

Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, şi liderul transnistrean Evghenii Şevciuk se întâlnesc vineri, la Tiraspol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor