UE impune sancţiuni împotriva grupului Wagner
alte articole
UE va anunţa săptămâna viitoare sancţiuni împotriva grupului paramilitar Wagner, ca răspuns la presupusele încălcări ale drepturilor omului comise de organizaţia de mercenari în Ucraina, Siria şi Libia, transmite Financial Times.
Occidentul este de părere că Moscova se foloseşte de acest grup în diverse teatre de operaţiuni, evitând trimiterea de militari ruşi din motive geopolitice.
Grupul Wagner are legături cu un prieten al preşedintelui rus, Evgheni Prigojin supranumit "bucătarul lui Putin", pentru că deţine o firmă de catering al cărei client este Kremlinul.
Sancţiunile UE împotriva Wagner, a trei entităţi conexe şi a opt persoane fizice vor include interdicţia acordării de vize în UE şi îngheţarea tuturor activelor deţinute în interiorul ţărilor membre ale blocului, a declarat un oficial UE anonim.
Măsura ar fi fost aprobată oficial de miniştrii de externe ai UE, luni.
Prigojin a spus vineri, într-o declaraţie, că nu are nicio legătură cu Wagner.
Măsurile punitive vor fi o lovitură pentru guvernele care angajează personalul grupului Wagner.
„Wagner acţionează în Siria, acţionează în Libia, acţionează în Ucraina subminând integritatea teritorială şi aceste persoane sunt legate de încălcări grave ale drepturilor omului”, a declarat oficialul UE.
Mercenarii grupului Wagner au participat la invazia şi anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 şi la conflictul ulterior care a izbucnit în estul Ucrainei între trupele ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Moscova.
Grupul paramilitar a fost implicat în conflicte în Siria, Libia, Mozambic, Sudan şi Republica Centrafricană, comiţând deseori acte barbare sau care pot fi asimilate crimelor de război.