UE condiţionează acordarea unui împrumut de 308 mil. dolari Ucrainei de liberalizarea pieţei gazelor
alte articole
Instituţiile financiare europene vor acorda Kievului un împrumut de 308 milioane de dolari doar cu condiţia liberalizării pieţei gazelor din Ucraina şi a spargerii monopolului de stat Naftogaz, informează cotidianul Kyiv Post.
Băncile care au pus aceste condiţii Kievului sunt Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
Ucraina are nevoie de acest împrumut pentru modernizarea sistemului de gaze, în special pentru conducta principală care transportă gaze ruseşti spre Europa. Potrivit unui memorandum semnat cu BERD, "această lucrare trebuie urgentată şi este esenţială pentru ca fluxul de gaze către Europa să nu fie întrerupt".
Totodată, băncile se aşteaptă ca Executivul de la Kiev să respecte memorandumul semnat în martie 2009 cu UE, BEI, BERD şi cu Banca Mondială, potrivit căruia Kievul s-a angajat să reformeze piaţa de gaze şi să restructureze monopolul de stat Naftogaz, a declarat André Küüsvek, şeful diviziei ucrainene a BERD.
Totuşi, cotidianul ucrainean aminteşte că acest memorandum a fost semnat de fostul premier Iulia Timoşenko, acuzată de abuz în serviciu şi ulterior condamnată la închisoare. Protocolul nu a fost aplicat, dar acum băncile europene condiţionează acordarea împrumutului de 308 milioane de dolari de reactivarea lui.
"BERD este gata să acorde Ucrainei asistenţă financiară pentru modernizarea sistemului în gaze, în condiţiile stipulate în memorandum. Împrumutul va putea fi acordat până la finele anului 2012 şi va permite autorităţilor ucrainene să facă paşi concreţi pentru implementarea agendei agreate", au mai spus oficialii BERD.