Pe 30 martie Ucraina şi UE vor parafa acordul de asociere
alte articole
Pe 30 martie Ucraina şi UE vor parafa acordul de asociere la Bruxelles, după ce negocierile în acest dosar s-au încheiat în luna decembrie a anului trecut, scrie marţi cotidianul Kommersant Ucraina.
Surse din Ministerul ucrainean de Externe au declarat pentru cotidian că reprezentanţii Kievului şi Bruxelles-ului au ajuns la un acord privind data parafării documentului, după care va fi posibilă pregătirea semnării.
În paralel, Parlamentul ucrainean intenţionează să adopte, înainte de 30 martie, o declaraţie specială prin care să ceară UE să semneze acordul şi să implementeze imediat aspectele economice.
Ucraina şi UE au încheiat în 19 decembrie negocierile privind acordul de asociere. Documentele prevăd, printre altele, formarea unei zone de liber schimb între cele două entităţi.
Pentru Kiev, semnarea acestui acord ar constitui o promisiune de aderare a Ucrainei la UE.
Însă semnarea acordului a fost pusă sub semnul întrebării după decizia justiţiei ucrainene de a o condamna pe Iulia Timoşenko la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere.