UE adoptă noi sancţiuni împotriva deportării ilegale a copiilor ucraineni

Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene au adoptat sancţiuni împotriva a 16 persoane şi a şapte organizaţii responsabile de deportarea şi adopţia forţată a copiilor ucraineni de către Rusia.
Măsura „vizează persoanele responsabile de deportarea sistematică ilegală, transferul forţat, asimilarea forţată, inclusiv îndoctrinarea şi educaţia militarizată, a minorilor ucraineni, precum şi adopţia ilegală şi mutarea acestora în Federaţia Rusă şi în teritoriile ocupate temporar”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni.
Sancţiunile includ îngheţarea activelor în cadrul UE şi interdicţii de intrare pentru persoane fizice.
Comisia Europeană afirmă că aproximativ 20.000 de copii ucraineni au fost duşi în Rusia sau în teritoriile ocupate de Rusia de la începutul invaziei pe scară largă a Moscovei în 2022, mulţi dintre ei fiind obligaţi să-şi schimbe identitatea şi cetăţenia şi plasaţi spre adopţie.
În ciuda eforturilor internaţionale, doar aproximativ 2.100 de copii au fost repatriaţi până în prezent, informează dpa.
Printre organizaţiile sancţionate se numără grupuri apropiate Ministerului Educaţiei din Rusia, responsabile de „îndoctrinarea pro-rusă, inclusiv prin evenimente patriotice, educaţie ideologică şi activităţi cu orientare militară”.
Persoanele sancţionate „includ funcţionari şi politicieni din teritoriile ocupate ilegal de Rusia, precum şi diverşi responsabili ai taberelor de tineret şi ai cluburilor şi organizaţiilor militar-patriotice”, se arată în declaraţie.
„Toţi aceştia sunt responsabili de promovarea educaţiei patriotice şi militare în rândul tinerilor prin îndoctrinare ideologică, expunere la cultura militară rusă, instruire paramilitară şi participarea la evenimente care glorifică războiul de agresiune al Rusiei”, se menţionează în declaraţie.