UDMR cere retrocedarea bunurilor naţionalizate de comunişti
alte articole
Situaţia retrocedării bunurilor naţionalizate în timpul comunismului va fi reglementată printr-o lege care va prevede restituirea lor în natură în cazul în care este posibil şi termene concrete privind acordarea despăgubirilor. Măsura a fost anunţată de UDMR care pregăteşte un proiect de lege în acest sens.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că trebuie găsită o "soluţie unitară, coerentă, transparentă şi rapidă".
"Curtea Europeană nu spune ce fel de soluţie trebuie adoptată, doar că trebuie adoptată o soluţie până în aprilie 2013, fiindcă România, cu peste 7.000 de dosare, a blocat activitatea Curţii. Dacă Curtea numai cu România s-ar ocupa, ar trebui un deceniu să ajungă la capătul firului. De aceea, noi am venit cu această propunere. (...) Noi spunem ca retrocedarea trebuie continuată în natură acolo unde se poate, totul trebuie retrocedat în natură (...) Al doilea principiu este că despăgubirile trebuie să fie echitabile şi juste, la preţul pieţei", a anunţat Kelemen Hunor.