Tudose: Legea salarizării a dorit o reaşezare în normalitate. Sunt consilieri cu leafă mai mare decât a ministrului
alte articole
În urma aplicării noii Legi a salarizării vor avea loc nişte "reglaje" astfel încât să nu mai fie posibil ca, de exemplu, consilierul unui secretar de stat să aibă salariul net mai mare decât al unui ministru, a explicat joi seara premierul Tudose, la Antena 3.
"Legea salarizării a dorit o reaşezare în normalitate. Dau un exemplu: sunt consilieri, astăzi, când stăm de vorbă, consilieri ai unui secretar de stat care au salariul — şi vorbesc de net — mai mare decât ministrul. (...) Da, consilieri ai unui secretar de stat cu salariul mai mare decât al ministrului. Da, vi se pare o nebunie, fiindcă aberaţia s-a propagat în timp, la care s-au adăugat nişte sporuri, că a lucrat cu fonduri europene, că a venit prin transfer de nu ştiu unde şi ministrul ia 11.000 de lei astăzi şi consilierul unui secretar de stat 12.000 — 13.000. Iertaţi-mă, nu se poate! Omul acela da, va pierde. Noi am stabilit că nu se poate ca un consilier al unui demnitar să ia mai mult decât preşedintele ţării. Da, acela va pierde la leafă. Asta e! Ne asumăm acest lucru. Acesta este un reglaj, aceste reglaje trebuie să se facă", a susţinut Mihai Tudose, preluat de Agerpres.
Reamintim că până la legea salarizării, salariaţii, fie ei angajaţi la privat, fie bugetari, urmează să fie afectaţi de Revoluţia Fiscală. În acest context, mii de sindicalişti (care nu sunt consilieri de stat) au ieşit în stradă, revoltaţi că s-ar putea trezi cu lefurile mai mici sau, în cazurile fericite, cu creşteri infime, asta după ce în campania electorală şi în programul de guvernare PSD a promis cu totul altceva.