Tudose lansează operaţiunea "Proiecte naţionale de importanţă strategică"
alte articole
Autostrada Braşov-Bucureşti, compania aeriană Tarom şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ar putea fi declarate proiecte naţionale de importanţă strategică, a anunţat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, premierul Mihai Tudose, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.
"În ceea ce priveşte povestea eternă a României din ultimii zeci de ani, autostrada Braşov-Bucureşti, e vorba de Braşov-Bucureşti, fiindcă nici măcar Bucureşti-Ploieşti nu este terminată, capătul dintre Bucureşti începe de undeva din aer, ne gândim serios dacă acest mare proiect poate fi declarat proiect naţional de importanţă strategică. Se va face cu bani din buget, banii sunt în bugetul Ministerul Transporturilor, şi să demarăm cât de repede cu putinţă mai ales că există nişte bucăţi desenate, cu avize de mediu luate, adică putem începe efectiv construcţia pe acest tronson", a declarat Tudose, citat de Agerpres.
Potrivit premierului, şi Tarom şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti ar putea fi declarate de importanţă strategică, fiind două companii fanion ale ţării noastre.
"La fel Taromul şi Aeroporturi Bucureşti. Acolo lucrurile stau incredibil. Sunt contracte din 2005, unele nefinalizate, cu diverse firme care pur şi simplu au plecat. Şi aşa cum am mai spus, sunt două companii fanion ale României, sunt poartă de intrare în România, sunt embleme ale României şi nu se poate ca lucrurile să continue aşa. Şi pe acestea două intenţionăm să le declarăm de importanţă strategică naţională şi să ne putem ocupa cu mare celeritate de aceste două proiecte, de aceste două companii", a precizat Tudose.