"Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de nişte inundaţii?" - Victorul Haiducilor către Doina Apelor
alte articole

Premierul Victor Ponta "a vizitat" marţi zonele calamitate de ploaie din Teleorman. Tras la propriu cu barca de pompieri, pe uliţele unui sat inundat, Premierul a fost surprins de camerele de luat vederi în timp ce i se adresa, ministrului Apelor, Doina Pană, într-un limbaj nu de uliţă, ci de mahala: "Tu ce faci, fă, Doina, aici?. Ai chef de nişte inundaţii?" Doamna ministru, femeie în vârstă de 57 de ani, nu a protestat ci i-a răspuns că de la subordonat la şef cu un: "N-aveam chef, da..."
Reacţiile la limbajul premierului, aşezat confortabil alături de Liviu Dragnea într-o barcă trasă de pompieri pe nişte uliţe unde apa nu trecea de glezne oricum, a făcut înconjurul Facebook-ului, fiind sancţionată prompt:
Monica Luisa Macovei, europarlamentar PDL: În timp ce acolo au murit oameni, Ponta e împins cu barca pentru ca nu cumva să-şi ude cizmele.
Ana Otilia Nuţu, Expert Forum: Mod de adresare în Guvernul României. Regret epoca în care domnii se ridicau în picioare când intră o doamnă în cameră...
Mircea Marian, jurnalist Evenimentul Zilei: Incredibil!!! Ponta îi spune ministrului delegat Doina Pana: "Tu ce faci, fă Doină aicea?" "Fă"??? Unei doamne de 57 de ani? Unui ministru? Ce golan de cea mai joasă speţă!
Mircea Toma, jurnalist, ActiveWatch: Da, este hit-ul absolut al zilei. Poate al anului. L-a bătut pe Tăriceanu care, în 2005, se oţăra la o femeie sinistrată - tot după inundaţii - dintr-un sat din Timiş "vreţi să vă facem un hotel?"
Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial: Oameni buni, am ascultat de zece ori. Zice ”fă” cu sete. N-am auzit un ”fă” mai curat nici la birturi.
Victor Ponta, premier, despre vizita sa în Teleorman: “În calitate de Prim-ministru am vrut să verific pe teren, împreună cu specialiştii, modul în care instituţiile statului şi-au făcut datoria. Am dorit să văd care este soluţia pe termen lung pentru rezolvarea situaţiei din zonele afectate de inundaţii.
Peste tot pe unde merg în ţară, oamenii au o mulţime de probleme şi este obligaţia mea să încerc să îi ajut şi să le rezolv problemele."