Trupele americane din Afganistan sunt în stare de alertă după incidentul armat din Kandahar
Trupele americane din Afganistan au fost plasate în stare de alertă, după ce un soldat american a ucis 16 civili, relatează BBC News.
Oficiali SUA au avertizat în legătură cu eventuale acte de răzbunare, după ce un soldat a deschis focul în satele de lângă o bază din Kandahar. Nouă copii se numără printre victime.
"Ambasada americană la Kabul îi avertizează pe cetăţenii americani din Afganistan că, în urma incidentului tragic din provincia Kandahar, inplicând un militar SUA, există riscul de sentimente antiamericane şi proteste în următoarele zile, în special în provinciile din est şi din sud", se arată într-un comunicat al ambasadei.
De asemenea, reprezentanţa diplomatică restricţionează deplasările personalului său în sudul ţării până cel devreme luni la ora locală 17 (14.30 ora României).
Surse din serviciile de securitate afgane au declarat pentru BBC că talibanii instigă populaţia să ia parte la manifestaţii anti-SUA.
Anterior, preşedintele SUA Barack Obama l-a sunat pe omologul său afgan Hamid Karzai pentru a-i transmite condoleanţe pentru masacru.
La rândul său, secretarul american al apărării, Leon Panetta, a spus că o investigaţie completă este în curs.
Militarul, despre care se crede că este un sergent, ar fi ieşit din bază duminică, în jurul orei locale 3.00 (00.30 ora României).
El ar fi deschis focul în trei locuinţe din satele Alkozai and Najeeban, aflate la circa 500 de metri de bază.
Într-una dintre case, la Najeeban, 11 persoane au fost găsite moarte, iar o parte dintre cadavre fuseseră arse. Cel puţin trei dintre copii ar fi fost împuşcaţi în cap.
Potrivit armatei, soldatul s-a întors la bază după crime şi s-a predat.
Un purtător de cuvânt al Pentagoului, John Kirby, a spus că anchetatorii au ajuns la faţa locului la scurt timp după atac şi interoghează suspectul.
Acesta este în arest la Kandahar, iar armata tratează cel puţin cinci persoane rănite în atacuri.
Departamentului Apărării nu a identificat autorul masacrului, dar oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului spus că este vorba de un bărbat însurat, cu doi copii, care a servit de trei ori în Irak şi fusese desfăşurat pentru prima dată în Afganistan.
Incidentul intervine în condiţiile în care sentimentele antiamericane erau deja exacerbate în Afganistan, în urma incendierii unor exemplare ale Coranului la o bază NATO din Kabul, luna trecută.
Oficialii americani şi-au cerut scuze pentru incident, dar nu au reuşit să liniştească populaţia. O serie de proteste violente şi atacuri s-au soldat cu moartea a cel puţin 30 de persoane, dintre care şase militari SUA.
Potrivit corespondentului BBC la Kabul, incidentul de duminică a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Kabul şi Washington. Talibanii profită pentru a-l pune pe Karzai într-o situaţie dificilă.
Liderii tribali, furioşi, cer stoparea imediată a raidurilor nocturne americane. Ei cer să se facă dreptate şi spună că scuzele prezentate de SUA nu au nicio valoare.