Trump va emite un decret pentru a sancţiona pe oricine încalcă embargoul impus Iranului referitor la armele convenţionale
alte articole
Preşedintele american Donald Trump se pregăteşte să emită un decret ce îi va permite să sancţioneze ţările care încalcă embargoul asupra armelor convenţionale impus Iranului, potrivit a trei surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
Sursele au afirmat că decretul ar putea fi semnat în următoarele zile şi va permite preşedintelui să îi pedepsească pe cei care încalcă embargoul cu sancţiuni secundare, privându-i de accesul pe piaţa americană.
Embargoul asupra armelor impus de SUA Iranului va expira în octombrie, iar încercările americane de a-l prelungi au fost blocate la ONU de majoritatea ţărilor.
Pe de altă parte, şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a avertizat că nu va permite Iranului să obţină arme din China şi Rusia.
Săptămâna trecută, mai multe publicaţii internaţionale au făcut cunoscut un raport al agenţiilor de informaţii potrivit căruia Iranul s-ar pregăti să-l asasineze pe ambasadorul american din Africa de Sud, drept represalii pentru uciderea, pe 3 ianuarie, a generalului Qassem Soleimani de către drone americane în Bagdad.
Raportul este controversat, mai ales că, la scurt timp după incidentul din ianuarie, Iranul s-a răzbunat pentru uciderea lui Soleimani doborând un centru mobil de comandă în care s-ar fi aflat Michael D’Andrea, directorul CIA pentru Iran.
Deşi Donald Trump nu a validat afirmaţiile privind planurile de asasinare, a avertizat că orice iniţiativă iraniană va primi un răspuns dur din partea SUA.