Trump: Fiul lui Biden ar trebui să fie anchetat pentru afaceri cu China
alte articole
Preşedintele american Donald Trump susţine că Joe Biden şi familia sa ar trebui să fie investigaţi ca urmare a acuzaţiilor unui autor conservator, care a susţinut că fiul acestuia, Hunter Biden, prin firma Rosemont Seneca Partners LLC, a încasat milioane de dolari de la guvernul comunist chinez în cadrul unui acord de afaceri dubios, potrivit publicaţiei americane New York Post.
“Absolut, este o ruşine. Şi apoi el spune că Beijingul nu este un rival al nostru. China este un competitor masiv al nostru. Ei doresc să preia controlul asupra întregii lumi”, a declarat Trump în emisiunea moderatorului Steve Hilton The Next Revolution de la Fox News.
În cartea sa din 2018, “Secret Empires: How the American Political Class Hides Corruption and Enriches Family and Friends”, autorul Peter Schweizer l-a acuzat pe Hunter că a câştigat bani în timp ce Joe Biden, la acea vreme vicepreşedinte al SUA, se afla în negocieri cu Partidul Comunist Chinez.
“Vicepreşedintele negocia o serie de probleme foarte sensibile cu chinezii, inclusiv Marea Chinei de Sud, comerţ, transferul de technologie etc. La scurt timp după ce s-au întors în SUA, firma lui Hunter Biden a obţinut un contract cu guvernul chinez în valoare de un miliard de dolari. Nu avem cum să ştim cât a câştigat Rosemont de pe urma acelui contract pentru că nu există niciun fel de cereri de dezvăluire” a acestor informaţii, a scris Schweizer.
Biden şi partenerii săi au negat afirmaţiile lui Schweizer şi l-au acuzat că scrierile sale sunt motivate politic.