Trimisul special al lui Trump în Ucraina: Atacul asupra Kievului nu e un semnal că Rusia doreşte să încheie războiul pe cale diplomatică
focus


Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul Rusiei asupra clădirii Guvernului de la Kiev nu a fost un semnal că aceasta intenţionează să pună capăt războiului pe cale diplomatică.
„Atacul nu a fost un semnal că Rusia doreşte să pună capăt diplomatic acestui război”, a scris Kellogg pe X (Twitter).
Kellogg a subliniat că pericolul oricărui război este escaladarea, iar Rusia, a spus el, pare să facă asta prin lansarea celui mai mare atac aerian al războiului, în care a fost lovită clădirea Cabinetului de Miniştri al Ucrainei.
"Pericolul în orice război este escaladarea. Rusia pare să escaladeze conflictul cu cel mai mare atac al războiului, care a lovit birourile Cabinetului UKR din Kiev.
Am fost împreună cu prim-ministrul lor Svîrîdenko acum două săptămâni în acea clădire.
Istoria arată că astfel de acţiuni pot duce la escaladarea evenimentelor până la un punct în care acestea scapă de sub control. De aceea preşedintele Trump depune eforturi pentru a opri acest război.
Atacul nu a fost un semnal că Rusia doreşte să pună capăt diplomatic acestui război", a fost postarea lui Keith Kellogg pe platforma de socializare menţionată.
Reamintim că cel mai mare atac aerian nocturn al Rusiei asupra Ucrainei, din timpul războiului, a avut loc în noaptea de 6 spre 7 septembrie, a incendiat clădirea principală a Guvernului ucrainean din Kiev şi a provocat moartea a trei persoane, printre care şi un copil, al cărui corp a fost scos dintre dărâmături.
„Pentru prima dată, clădirea guvernului a fost avariată de un atac inamic – acoperişul şi etajele superioare”, a declarat prim-ministra Ucrainei, Iuliia Svîrîdenko, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Etajul superior al clădirii principale a Guvernului ucrainean, situată în cartierul istoric Pecerski, ardea, cu fum dens ridicându-se în cerul senin, imediat după răsăritul soarelui.
Forţele aeriene ucrainene au declarat pe Telegram că Rusia a lansat 805 drone în Ucraina peste noapte şi 13 rachete, unităţile de apărare ucrainene doborând 751 de drone şi patru rachete.
Acesta a fost cel mai mare număr de drone pe care Rusia le-a folosit pentru a ataca ţara de când Moscova a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei în februarie 2022.