Transnistria nu vrea să discute despre modificarea misiunii de menţinere a păcii la negocierile 5+2
alte articole
Transnistria nu este de acord să discute despre o eventuală modificare a formatului misiunii de menţinere a păcii în cursul negocierilor 5+2 ce vor avea loc în 28-29 februarie la Dublin, a declarat luni liderul regiunii separatiste, Evgheni Şevciuk.
"Operaţiunea de menţinere a păcii este un element de bază pentru securitate. Partea transnistreană vrea ca operaţiunea de menţinere a păcii să continue. Orice schimbări ale formatului operaţiunii sunt posibile numai dacă părţile sunt de acord cu ele", a subliniat el.
"Nici măcar nu luăm în calcul posibilitatea unei discuţii privind operaţiunea de menţinere a păcii în formatul 5+2. Vom fi categoric împotriva acestei discuţii. Vom cere ca operaţiunea de menţinere a păcii să continue neperturbată până când se va ajunge la o soluţie politică finală", a adăugat Şevciuk.
Negocierile oficiale în format 5 plus 2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-au reluat la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, după aproape şase ani de întrerupere, la Vilnius. Discuţiile au avut deocamdată un caracter exploratoriu, urmând să aibă loc o nouă rundă în februarie.
Negocierile oficiale, la care iau parte Rusia, Ucraina, OSCE ca mediatori, Republica Moldova şi Transnistria, ca părţi aflate în conflict, şi SUA şi UE ca observatori, fuseseră suspendate în 2006.