Traian Băsescu: Menţinerea restricţiilor de muncă pentru români, o piedică pentru Piaţa Unică
alte articole
Într-o întrevedere cu Michel Barnier, comisarul european pentru Piaţa Internă şi Servicii, preşedintele Traian Băsescu a precizat că decizia unor state UE de a menţine restricţiile la angajare pentru români reprezintă o piedică în valorificarea deplină a potenţialului Pieţei Unice.
"Şeful statului a menţionat, în acest context, că este important ca eforturile Comisiei să se concentreze şi pe respectarea principiului fundamental al liberei circulaţii, mobilitatea lucrătorilor fiind una dintre resursele principale ale pieţei interne. Domnul preşedinte Traian Băsescu a relevat că decizia unor state membre de a menţine restricţiile la angajare pentru cetăţenii români până la finalul anului viitor constituie o piedică în valorificarea deplină a potenţialului pieţei interne", relevă un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
Totodată, Traian Băsescu a reiterat sprijinul României faţă de obiectivul de consolidare şi desăvârşire a Pieţei Unice, unul dintre cele mai importante avantaje competitive ale Uniunii în plan global şi a salutat eforturile Comisiei Europene de continuare a acestui proces prin adoptarea Actului pentru Piaţă Unică II.