Traian Băsescu "La mulţi ani, marinari! Această zi să ne aducă seninătate şi speranţă!"

"Doresc să adresez tuturor românilor, în această zi în care serbăm Ziua Marinei Române, gândurile mele cele mai calde şi sincere urări de sănătate şi bucurie alături de cei dragi. Sărbătorim Ziua Marinei Române, o zi cu semnificaţii aparte pentru toţi marinarii care servesc ţara pe navele aflate sub pavilion românesc şi pentru cei care muncesc în porturile noastre"
Ofiteri de marină întruniţi cu ocazia Zilei Marinei (Epoch Times România)
Epoch Times România
15.08.2013

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul sărbătorii Zilei Marinei Române, informează Administraţia Prezidenţială.

"Doresc să adresez tuturor românilor, în această zi în care serbăm Ziua Marinei Române, gândurile mele cele mai calde şi sincere urări de sănătate şi bucurie alături de cei dragi. Sărbătorim Ziua Marinei Române, o zi cu semnificaţii aparte pentru toţi marinarii care servesc ţara pe navele aflate sub pavilion românesc şi pentru cei care muncesc în porturile noastre, prilej cu care le mulţumesc tuturor pentru dăruirea şi profesionalismul de care dau dovadă zi de zi. Fie ca această zi de sărbătoare să ne aducă seninătate şi speranţă! La mulţi ani, marinari!", se spune în mesajul preşedintelui.

Traian Băsescu adresează, de asemenea, mulţumiri tuturor militarilor care îşi desfăşoară activitatea în slujba Forţelor Navale Române ˝pentru devotamentul şi pentru curajul de care dau dovadă în misiunile care le sunt încredinţate˝.

Ziua Marinei Române a fost prevăzută în Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004 şi s-a aniversat prima dată la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea spirituală a marinarilor de pretutindeni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor