"Ţi-ai vedea băieţelul... homosexual?" - amendă pentru ONG-uri
alte articole
În data de 18 septembrie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a hotărât să amendeze asociaţiile „Alianţa Familiilor din România” şi „Pro-Vita filiala Bucureşti” pentru „discriminare la adresa minorităţilor sexuale,” prin afişarea unor panouri publicitare.
Trucajul fotografic a fost preluat ca real şi transformat în „ştire” de redactori ai agenţiei de presă Mediafax, care "şi-au dezonorat meseria şi renumele instituţiei pentru care lucrează", se mai declară în comunicatul menţionat.
"Apreciem decizia CNCD, luată în unanimitate pe baza unei probe trucate, ca fiind o răzbunare stupidă, de ultimă instanţă, pentru boicotarea difuzării, în luna februarie a.c., la Muzeul Ţăranului Român, a unui film cu homosexuali. Deşi am susţinut acest protest, organizaţiile noastre nu au participat la el, necum să îl fi „organizat”, aşa cum se lasă a înţelege comunicatul CNCD şi cum au afirmat unele medii de presă."
Cele două ONG-uri îi acuză pe membrii Consiliului Director ai CNDC că au dat verdict de vinovăţie şi amendă fără să întreprindă nici cea mai sumară verificare a probelor administrate.
Filmul de a cărui boicotare au fost acuzate cele două ONG-uri
Regizoarea filmului, mamă şi lesbiană, îşi propune să transmită întregii lumi că nu există diferenţe între cuplurile de homosexuali şi cele de heterosexuali. Sigur, cu excepţia faptului că un cuplu heterosexual poate face copii, pe când unul homosexual nu, cel puţin nu fără ajutorul donatorilor de spermă/mamelor surogat şi a tehnologiei moderne. Cu excepţia procreării, homosexualii şi heterosexualii ar fi la fel, ba chiar homosexualii ar fi ceva mai inteligenţi, mai buni, simpatici şi mai altruişti.
Mai multe organizaţii neguvernamentale, asociaţii studenţeşti, ale „meşterilor populari”, o parohie şi un teolog au iniţiat o scrisoare de protest faţă de desfăşurarea evenimentelor LGBT în incinta Muzeului Ţăranului Român din Capitală. Aceştia chiar au adresat o scrisoare deschisă directorului muzeului, Virgil Niţulescu, cerându-i să contramandeze desfăşurarea de evenimente LGBT în cadrul MTR.
„Nimeni nu doreşte o stigmatizare a homosexualilor. În intimitatea omului nu are nimeni voie să-i impună voinţa, atâta vreme cât nu sunt lezate drepturile copiilor sau ale animalelor. Însă asistăm la un veritabil asalt propagandistic al homosexualităţii, pentru a face din acest act anormal, împotriva firii, unul care să fie impus ca normal în ochii opiniei publice. Prin acceptarea ca normală a homosexualităţii, vedem deja ce se întâmplă în ţări aşa-zis „mai avansate”: impunerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex, urmând chiar şi adopţia copiilor de către acestea. Menirea Muzeului Ţăranului Român este aceea de a promova spiritualitatea şi implicit valorile tradiţionale ale neamului românesc”, se afirmă în scrisoarea ce face referire şi la faptul că MTR este finanţat din bani publici.
Vizionarea filmului totuşi a avut loc şi s-a soldat cu un boicot.
În data de 21 februarie, în faţa muzeului s-au strâns numeroase persoane pentru a protesta împotriva difuzării filmului, pe care l-au considerat un atac la adresa uneia dintre valorile fundamentale ale poporului român: familia tradiţională formată din mamă, tată şi copii.
Protestatarii au intrat în sala în care se difuza pelicula care explicita ce bine le merge "copiilor de homosexuali", au cântat cântece religioase etc.
Homosexualii prezenţi la vizionare s-au simţit jigniţi: "Ne-au făcut satane, dereglaţi şi au oprit filmul," şi au reclamat agresiunea "societăţii civile creştine" asupra lor.
Acuzele aduse de CNCD celor două ONG-uri, "Alianţa Familiilor din România" şi "Pro-vita" filiala Bucureşti
"Dincolo de aspectul formal, un panou publicitar a existat, totuşi: acesta însă nu făcea nicio referire la boicotarea proiecţiei unui film cu homosexuali la Muzeul Ţăranului Român şi nici nu „chema” sau „instiga” pe cineva, ci era o atenţionare adresată, public şi onest, părinţilor că, la liceul „George Coşbuc” din Capitală, o profesoară conduce, cu ştirea autorităţilor, o platformă de activism ideologic pro-homosexual."
Mărturiile converg în favoarea celor două ONG-uri
Jurnalistul şi activistul creştin Victor Roncea s-a "autodenunţat" , asumându-şi răspunderea pentru trucajul fotografic care a dus la amendarea celor două ONG-uri. Jurnalistul a recunoscut public că el a trucat fotografia cu mesaje ce îndemnau la boicotarea filmului cu homosexuali, fotografie preluată ulterior de Mediafax şi atribuită organizaţiilor "Pro Vita" şi „Alianţa Familiilor din România”.
„Nimeni nu doreşte o stigmatizare a homosexualilor. În intimitatea omului nu are nimeni voie să-i impună voinţa, atâta vreme cât nu sunt lezate drepturile copiilor sau ale animalelor. Însă asistăm la un veritabil asalt propagandistic al homosexualităţii, pentru a face din acest act anormal, împotriva firii, unul care să fie impus ca normal în ochii opiniei publice. Prin acceptarea ca normală a homosexualităţii, vedem deja ce se întâmplă în ţări aşa-zis „mai avansate”: impunerea căsătoriei între
Roncea povesteşte că în, ziua vizionării filmului, a postat pe blogul său un mesaj civic prin care îi îndemna "pe românii cărora le pasă de Ţăranul Român şi moştenirea lui Horia Bernea, să vină să-şi apere Muzeul. " La acest mesaj a adăugat fotografia cu panoul celor două ONG-uri, editând imaginea şi suprapunând pe imaginea panoului următoarele îndemnuri: “Vino la Muzeul Ţăranului Român azi la ora 18.00! Pe Olari şi la MŢR se fac nişte chestii”.
În auto-denunţul său, Roncea declara că Mediafax a preluat poza modificată de el şi a dat o ştire care suna la modul următor “Totodată, oamenii au fost chemaţi la această manifestare printr-un mesaj scris pe două panouri publicitare din Capitală. “Vino la Muzeul Ţăranului Român azi la ora 18.00! Ţi-ai vedea băieţelul…homosexual? Ţi-ai închipui fetiţa…lesbiană? Pe Olari şi la MŢR se fac nişte chestii”, atribuind mesajele celor două ONG-uri, care au fost, în această baza falsă, amendate de CNDC.
Activistul creştin mai declară că a transmis agenţiei Mediafax dovezi că el a trucat fotografia atribuită ONG-urilor şi că "a solicitat îndreptarea greşelii, în scris, în două rânduri, tuturor redactorilor responsabili cât şi conducerii Mediafax," însă fără nici un rezultat.
Recent, Pro Vita a acţionat în instanţă Pro Tv-ul pentru că a difuzat la o oră de maximă audienţă o emisiune prezenta, în direct, prima "căsătorie" a unui cuplu homosexual, în condiţiile în care legislaţia ţării prevede clar că în România familia este întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie. "Căsătoria" a fost regizată de PRO TV care a adus din America un pastor pentru acest "eveniment."
"Opinia mea personală este că este vorba despre o mişcare concertată care se petrece nu numai în România ci în multe alte ţări ale lumii şi care are exact acelaşi scop, de a desfiinţa prin redefinire şi remodelare una dintre instituţiile esenţiale pentru funcţionarea societăţii care este familia.", a concluzionat preşedintele Pro Vita.
Comunicat de presă Asociaţia „Alianţa Familiilor din România” şi Asociaţiei „PRO VITA”
Privind sancţionarea de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a doua organizaţii civice creştine pentru „discriminarea minorităţilor sexuale”.
Decizia luată în data de 18 septembrie de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, de sancţionare cu amendă contravenţională a asociaţiilor „Alianţa Familiilor din România” şi „Pro-vita filiala Bucureşti” pentru „discriminarea minorităţilor sexuale”, este lipsită de temei şi va fi contestată în instanţă.
Mesajele discriminatorii reclamate, pentru care s-a decis sancţionarea, nu au existat decât pe un trucaj fotografic care a circulat pe internet şi nu, aşa cum se afirmă, pe un panou publicitar închiriat de cele două organizaţii.
Trucajul fotografic a fost preluat ca real şi transformat în „ştire” de redactori ai agenţiei de presă Mediafax, care şi-au dezonorat meseria şi renumele instituţiei pentru care lucrează.
Apreciem decizia CNCD, luată în unanimitate pe baza unei probe trucate, ca fiind o răzbunare stupidă, de ultimă instanţă, pentru boicotarea difuzării, în luna februarie a.c., la Muzeul Ţăranului Român, a unui film cu homosexuali. Deşi am susţinut acest protest, organizaţiile noastre nu au participat la el, necum să îl fi „organizat”, aşa cum se lasă a înţelege comunicatul CNCD şi cum au afirmat unele medii de presă.
Pe cale de consecinţă, vom începe procedurile de contestare a decizie de amendare contravenţională cu câte 1.000 de lei pentru „discriminare la adresa minorităţilor sexuale”, „încălcarea dreptului la demnitate al persoanelor LGBT” şi „incitare împotriva organizării unor evenimente de către organizaţii care promovează drepturile persoanelor LGBT”, considerând decizia CNCD ca absolut nefondată.
Totodată, luăm în considerare să ne îndreptăm în instanţă contra agenţiei de presă Mediafax, pentru repararea prejudiciului suferit.
Considerăm ironic, date fiind circumstanţele, că reclamaţia a fost formulată de o organizaţie care are ca scopuri, printre altele, tocmai promovarea libertăţii de expresie şi monitorizarea presei româneşti.
- Pentru Asociaţia „Alianţa Familiilor din România” – Bogdan Mateciuc, director
- Pentru filiala din Bucureşti a Asociaţiei „PRO VITA” – Bogdan Stanciu, preşedinte