The Sun: Excluşi din România şi Bulgaria, romii intenţionează să vină în masă în Marea Britanie

Grupuri masive de romi din România şi Bulgaria intenţionează să se mute în Marea Britanie imediat ce restricţiile privind imigraţia vor fi ridicate, după ce au fost excluşi din propriile ţări, relatează publicaţia britanică The Sun, care a realizat un amplu reportaj în comunitatea de romi din apropierea gropii de gunoi de la Pata Rât (la marginea oraşului Cluj-Napoca), loc pe care îl numeşte 'iadul pe pământ'.
Tabără de romi. (ERIC FEFERBERG / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.02.2013

Grupuri masive de romi din România şi Bulgaria intenţionează să se mute în Marea Britanie imediat ce restricţiile privind imigraţia vor fi ridicate, după ce au fost excluşi din propriile ţări, relatează publicaţia britanică The Sun, care a realizat un amplu reportaj în comunitatea de romi din apropierea gropii de gunoi de la Pata Rât (la marginea oraşului Cluj-Napoca), loc pe care îl numeşte 'iadul pe pământ'.

Mai mult de un milion de romi şi-au instalat deja taberele în ţări bogate din vestul Europei, inclusiv în Marea Britanie şi Irlanda. Însă şi mai mulţi ar urma să vină după deschiderea graniţelor la 1 ianuarie 2014, scrie publicaţia citată.

The Sun a trimis o echipă de jurnalişti în Transilvania pentru a vedea 'la prima mână cum sunt forţaţi romii să plece de către autorităţi, care îi văd ca hoţi şi cerşetori'.

În apropierea agitatului oraş Cluj-Napoca, notează ziarul britanic, numeroşi bărbaţi şi femei au spus cum au fost forţaţi să trăiască la groapa de gunoi Pata Rât după ce li s-a ordonat să-şi părăsească locuinţele.

Convinşi că sunt urâţi în ţara lor natală - unde nu pot să ceară ajutoare sociale -, mulţi declară că acum îşi fac planuri să se mute în Regatul Unit.

Sebastian Hoce (24 de ani), care locuieşte la groapa de gunoi, spune că majoritatea bărbaţilor din familia sa au reuşit deja să scape de condiţiile barbare mutându-se în Marea Britanie. Ei au obţinut vize să lucreze în Regatul Unit în cadrul actualului sistem.

Bărbatul adaugă însă că nimic nu-i va putea opri pe ceilalţi să li se alăture după schimbarea legislaţiei în luna ianuarie a anului viitor, iar românii se vor putea muta în Marea Britanie chiar dacă nu locuri de muncă pregătite.

Într-o engleză aproape perfectă şi arătând deja semne de accent cockney, Sebastian a spus: 'Mi-am petrecut ultimii cinci ani locuind la Walthamstow, în estul Londrei. Am venit aici să-mi văd soţi şi fiul de doi ani. Dar miercuri voi zbura din nou spre Londra. Mi-ar plăcea să-mi aduc cu mine în Regatul Unit soţia şi fiul, dar fiul este bolnav şi, aşa cum sunt lucrurile acum, nu putem obţine un medic acolo. Dar când sistemul se va schimba, vom putea să-l ducem la un medic în Londra. Lucrez ca zugrav şi am un număr de asigurare naţională şi toate celelalte'.

'Mama, tata şi fratele sunt de asemenea la Londra. Plătesc chirie 800 de lire pe lună, dar 600 de lire din acea sumă sunt acoperite de ajutorul de locuinţă. Fratele meu primeşte ajutor pentru copil, iar mama mea primeşte ajutor pentru persoane cu handicap, deoarece are probleme cu spatele. Este o viaţă bună şi este o lume diferită de aceasta. La Londra pot câştiga 1.500 de lire pe lună, în timp ce aici sunt norocos dacă obţin 200 de lire. Majoritatea celor 20 de veri ai mei s-au mutat deja în Regatul Unit. Imediat ce vor ridica restricţiile, sunt sigur că şi mai mulţi dintre noi se vor muta acolo', mai afirmă el, citat de The Sun.

Alex Greta, 37 de ani, este un alt rom care şi-a găsit un loc de muncă în Anglia, la un hotel Marriott din Londra, unde lucrează ca zugrav. Acum îşi împarte timpul între Marea Britanie şi Pata Rât, unde soţia sa Angela, 35 de ani, şi ce doi copii, de 16 şi 14 ani, continuă să trăiască. 'Imediat ce copiii vei îşi vor termina şcoala, ne vom muta în ţara ta. Şi de ce nu? Guvernul nu ne vrea aici. Consideră că suntem cerşetori şi hoţi. Dar noi suntem romi buni şi muncim mult. În Anglia ne mutăm pentru a găsi de muncă. Nu avem viitor aici', declară el.

Alex este de fapt unul dintre cei norocoşi. Casa sa mare din lemn - plătită cu banii câştigaţi în Anglia - este practic un palat comparativ cu cocioabele mizere în care locuiesc majoritatea.

Pata Rât este practic iadul pe pământ. Primul lucru pe care îl observi când ajungi - în afară de mirosul urât înţepător, mormanele de gunoi şi bărbaţii, femeile şi copiii aplecaţi muncind din greu în zăpadă - sunt ciorile, notează jurnalistul britanic.

Mii de ciori dau târcoale deasupra capului - mari şi lacome ca vulturii - în căutarea următoare mese. Sunetul croncănelilor lor este terifiant - la fel ca şi mârâitul câinilor vagabonzi care hoinăresc prin groapa de gunoi în haite ameninţătoare.

În Pata Rât, totul se învârte în jurul gunoaielor. Oamenii îşi construiesc casele din resturi, copiii se joacă în deşeuri, iar adulţii scormonesc prin gunoaie după mâncare şi obiecte valoroase.

Activiştii estimează că circa 1.500 de romi au fost obligaţi să se mute la groapa de gunoi după ce au fost evacuaţi din oraşele natale, scrie The Sun.

Romii se confruntă constant cu rasism şi violenţă în România din partea localnicilor sau a extremiştilor de dreapta - şi susţin de asemenea că guvernul îi discriminează refuzând să le ofere ajutoare sociale.

În România poţi obţine ajutoare dacă ai un card naţional de identitate, la care majoritatea romilor nu au dreptul pentru că nu au un domiciliu permanent, notează publicaţia.

Sociologii estimează că circa două milioane de persoane din populaţia totală de 22 de milioane sunt romi. Un raport al Băncii Mondiale a arătat că aproximativ 70% dintre ei trăiesc cu mai puţin de 3 lire pe zi. Mai mult de 70% nu au calificări, circa o treime sunt analfabeţi, şi între 50 şi 100% sunt şomeri, în funcţie de comunitatea în care pătrunzi.

Guvernul român pare să nu prea aibă răbdare cu această problemă, iar un politician a cerut parlamentului să le fie schimbat numele oficial din romi în ţigani - care înseamnă paria. Situaţia este, pobabil, mai rea în Bulgaria, unde există de asemenea o mare comunitate de romi care sunt asociaţi cu cerşitul, căsătoriile între minori şi crima organizată, adaugă The Sun.

Rezultatul este că numeroşi romi din ambele ţări au plecat deja spre Europa Occidentală.

Circa 400.000 au plecat în Franţa, unde guvernul a depus eforturi să-i expulzeze. Alţii au plecat în Italia şi Spania, unde ar trăi un milion de români, din care o treime ar fi însă şomeri.

În Germania, câteva oraşe au cerut ajutor din partea guvernului din cauza numărului mare de romi, care au umplut şcolile cu copii şi au pus sub presiune sistemul de ajutoare sociale.

Totuşi, Marea Britanie devine o destinaţie tot mai populară. Un studiu recent a arătat că aproape o treime dintre vânzătorii din Marea Britanie ai revistei Big Issue, menită a ajuta persoanele fără adăpost, vin din România.

Organizaţia Migration Watch susţine că imigraţia romilor este chestiunea necunoscută care face dificil de anticipat câţi români şi bulgari se vor muta în Marea Britanie începând cu anul viitor.

Alp Mehmet, vicepreşedinte al Migration Watch, a declarat pentru The Sun: 'Este absurd să credem că nu vor veni mai mulţi romi în Marea Britanie odată ce au descoperit standardul de viaţă ridicat pe care îl pot obţine aici. Romii locuiesc deseori în condiţii îngrozitoare în Bulgaria şi România şi se plâng că sunt discriminaţi. Sunt deja în mişcare prin Europa şi este imposibil de anticipat câţi vor veni aici (n.r. - în Marea Britanie) după deschiderea graniţelor'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor