The Cranberries se pregătesc pentru concertul din România
alte articole
Concertul pe care trupa The Cranberries îl va susţine la Bucureşti, pe 11 octombrie, face parte din turneul de promovare pentru albumul ”Roses”. Potrivit organizatorilor, irlandezii au început deja pregătirile pentru evenimentul care va avea loc la Romexpo.
Pe lângă piesele de pe ultimul album, la cea de-a doua venire a irlandezilor în România, fanii se vor putea bucura şi de melodiile consacrate ale trupei precum ”Zombie”, ”Dreams”, ”Animal Instinct”, ”Linger” sau ”Pretty”. Cei patru irlandezi vor fi însoţiţi de peste 20 de persoane care completează staff-ul tehnic, iar echipamentul trupei va ajunge în Bucureşti cu câteva zile înainte de concert.
Imediat după concertul pe care The Cranberries îl vor susţine la Berlin, aceştia vor veni în România, unde vor fi cazaţi la un hotel de cinci stele din Capitală şi plănuiesc să viziteze Centrul vechi în puţinul timp liber pe care-l vor avea la dispoziţie.
În culisele Pavilionului Central al Romexpo, fiecare din cei patru membri ai trupei va avea propria sa cameră şi, pentru că au gusturi culinare diferite, irlandezii au ales să călătorească însoţiţi de un bucătar. Acesta va fi gata la orice oră din zi şi din noapte să răsfeţe întreaga echipă a turneului cu preparate din toate bucătăriile lumii, susţin organizatorii. Cumpărăturile necesare pentru ca maestrului bucătar să nu îi lipsească niciun ingredient costă aproape 1.500 euro pe zi.
Biletele la concertul de pe 11 octombrie sunt disponibile la preţurile de 220 lei - Parter Golden Ring şi 160 lei - Parter Silver Ring. Accesul la concert se va face începând cu ora 18:30.
The Cranberries este formată din Dolores O’Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bass) şi Fergal Lawler (tobe). Trupa a concertat pentru prima dată în România în anul 2010, în faţa a aproape zece mii de spectatori.
Grupul a luat naştere în 1989, sub numele iniţial de „The Cranberry Saw Us”. Pe lângă rockul alternativ, trupa abordează şi stilurile indie pop şi punk, cu influenţe de folk irlandez.
The Cranberries au în palmares peste 14 milioane de discuri vândute doar în SUA, 4 albume în Billboard 200 ("Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?", "No Need To Argue", "To the Faithful Departed and Bury the Hatchet") şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.