Teoria lui Bădulescu: Vor să ne fure ţara. Iohannis pregăteşte marea cotropire a ţării cu multinaţionalele

Aurelian Bădulescu
Aurelian Bădulescu (Epoch Times România)

Preşedintele PSD Sector 3 şi fosta mână dreaptă a Gabrielei Firea pe vremea când aceasta era primar al Capitalei, Aurelian Bădulescu a avut o nouă ieşire în decor la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului Orban. Renumit deja prin virulenţa cu care îi atacă pe cei din PNL, USR şi PLUS, de data asta Bădulescu pare să depăşească limitele oricărei raţiuni şi îl compară pe şeful statului cu Hitler, publicând o fotografie în care Iohannis este prezentat cu o mustaţă similară cu cea a dictatorului german, acuzându-l totodată că „doreşte întreaga putere” şi „calcă pe morţi”.

Într-un discurs publicat pe Facebook, Bădulescu merge pe laitmotivul „vor să ne fure ţara”, anunţând că preşedintele şi Guvernul „pregătesc marea cotropire a ţării cu multinaţionalele”.

Liderul PSD se arată vizibil deranjat şi de „noua lege propusă de Cătălin Predoiu, privind abilitarea SRI de a face anchete penale”, despre care susţine că ar fi fost făcută „doar pentru a-l mulţumi pe cel ce visează să fie Erdoganul României”.

Redăm în continuare postarea publicată vineri de Bădulescu pe platforma de socializare:

„Iohannismul – totul împotriva românilor

Klaus Iohannis doreşte întreaga putere. Calcă pe morţi. Scrâşneşte din dinţi. Rage ca o fiară: PeeSeeDeee!

Un singur partid se poate opune regimului de dictatură personală şi acela e doar PSD. Atât de hulit, continuu asaltat, stigmatizat şi dat la câini din limuzina prezidenţială.

Citiţi programul de guvernare al PNL Pensii mărite la Sfântu’ Aşteaptă. Bani pentru IMM-urile româneşti, doar pe hârtie.

Fiţi vigilenţi! Pregătesc marea cotropire a ţării cu multinaţionalele!

Guvernul Orban a deschis zeci de linii de finanţare nerambursabilă pentru companiile româneşti din HORECA. Nimeni nu a primit nicio firfirea din cele 1,2 miliarde de euro, program învelit pompos sub numele de granturi.

Pentru a controla tot ce mişcă în ţara asta, Iohannis are nevoie de o justiţie la talpa cizmei sale. Noua lege propusă de Cătălin Predoiu, privind abilitarea SRI de a face anchete penale, e făcută doar pentru a-l mulţumi pe cel ce visează să fie Erdoganul României. Să aibă un mecanism de şantajare a celor care ar trebui să împartă dreptatea şi să extragă din spaţiul public pe cei care mai apără şi ţară.

Dacă vreţi o definiţie, Iohannisismul e acea doctrină de distrugere a identităţii naţionale şi de renaştere a internaţionalismului marxist. Printr-o serie de măsuri politice, doctrina fixează principiile de bază ale cedării Suveranităţii naţionale. Aceasta vizează punerea la dispoziţia cuplului Merkel-Macron a întregii resurse umane şi naturale a României.

Pe înţelesul tuturor Iohannisismul e predarea ţării la cheie. Adică românii să rămână servitorii Europei, iar companiile străine să prospere pe teritoriul nostru naţional, dând salarii de mizerie”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne