Teodor Baconschi, atac dur la adresa lui Titus Corlăţean
alte articole
Vicepreşedintele Partidul Mişcarea Populară, Teodor Baconschi, a declarat vineri, în cadrul unui comunicat de presă remis către Epoch Times, că ministrul de Externe, Titus Corlăţean ”a ieşit din adormire pentru a ne da o nouă dovadă de inteligenţă diplomatică şi curaj politic, afirmând că Ungaria are o „strategie de recucerire a bazinului carpatic”.
”Devenit infam prin presiunile asupra Justiţiei din timpul loviturii de stat ratate şi faimos prin truismele despre comunicarea mai facilă cu cei vii decât cu cei decedaţi, Titus Corlăţean s-a încăpăţânat să dea cu bâta în baltă şi în cazul relaţiilor româno-ungare. A ieşit ridicol din întrecerea în comunicate de presă cu diplomaţia maghiară şi a făcut declaraţii hazardate la Izvorul Mureşului, ceea ce a atras convocarea ambasadorului României la Ministerul Afacerilor Externe ungar”, a precizat Teodor Baconschi.
În opinia Vicepreşedintelui Mişcării Populare, Titus Corlăţean ”în loc să-şi asume responsabilitatea de şef al diplomaţiei, are un singur reflex pavlovian: ”să dea vina pe preşedintele Traian Băsescu. Printr-o logică abisală, dl.Corlăţean găseşte în luarea de poziţie fermă a Preşedintelui României înţelesuri ascunse, conspiraţioniste. Acuzând înţelegeri electorale oculte între premierul maghiar Viktor Orban şi Preşedintele României, dl.Corlăţean se mai face o dată de râs, uitând că Traian Băsescu nu mai are mize electorale în 2014”.
Baconschi îi reaminteşte ministrului Corlăţean ”că nu Traian Băsescu, ci Victor Ponta şi „cel mai cinstit guvern” trebuie să găsească soluţii la provocările interne şi externe ale României. Că nu se descurcă singuri, este evident: de aceea domnii Ponta şi Corlăţean se ascund în spatele Preşedintelui când au de asumat răspunderea pentru privatizarea CFR Marfă sau pentru punerea la punct a extremiştilor”.
Partidul Mişcarea Populară, în numele căruia s-a exprimat Baconschi, condamnă ferm orice declaraţie revizionistă făcută pe teritoriul României, ”dar nu confundă Ungaria cu vocile extremiste din această ţară, aşa cum nu confundă etnicii maghiari din România cu unii exponenţi extremişti”.
”Totodată, ne manifestăm rezerva faţă de scenariile conspiraţioniste vehiculate de dl.Corlăţean şi îl invităm pe discipolul lui Adrian Năstase să îşi asume responsabilităţile care îi revin ca şef vremelnic al diplomaţiei române. De asemenea, ne întrebăm dacă exacerbarea tensiunilor cu Ungaria face parte din planul USL de a ne ţine indefinit la uşile spaţiului Schengen. PMP îl invită pe domnul Corlăţean să deprindă reflexele diplomaţiei europene şi să nu mai alimenteze conflicte imaginare între două state membre UE şi NATO”, a concluzionat Teodor Baconschi.