Tenis: Roger Federer, în turneu în America de Sud

Tenismanul elveţian Roger Federer. (Michael Heiman / Getty Images)
Epoch Times România
23.03.2012

Roger Federer va efectua un turneu demonstrativ în America de Sud în luna decembrie, urmând să susţină şi o partidă împotriva francezului Jo-Wilfried Tsonga la Bogota, a anunţat jucătorul elveţian prezent la turneul de la Miami.

Nr.3 mondial, care va debuta la competiţia din Florida direct în turul 2, sâmbătă împotriva columbianului Santiago Giraldo, va susţine la turneul demonstrativ sponsorizat de unul din partenerii săi două meciuri în Brazilia în faţa unor parteneri ce vor fi desemnaţi ulterior, în prima săptămână din decembrie. Ulterior, partida amicală cu Tsonga, actualul nr.6 mondial, se va disputa pe 14 decembrie în capitala Columbiei.

"Eu sper să joc şi în Argentina şi poate chiar în alte două ţări", a precizat Federer într-o conferinţă de presă.

Pe pagina sa de Facebook, Federer a declarat că Brazilia, gazda Cupei Mondiale de fotbal din 2014 şi a Jocurilor Olimpice din 2016, "este cea mai importantă ţară în materie de sport pentru următorii ani".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor